„Urmare a acţiunilor de control efectuate de o echipă a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), formată din comisari ai corpului de control, ai Direcţiei Generale de Control şi ai Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) S-V Oltenia, coordonaţi de şeful Corpului de Control al preşedintelui ANPC, la operatorii economici din domeniul hypermarketuri-supermarketuri, mai exact la 23 de magazine ale acestora, de pe raza teritorială a CRPC Oltenia, s-au aplicat 42 de amenzi, în valoare de 468.000 lei şi 12 avertismente”, arată un comunicat al ANPC.

La acestea s-au adăugat diverse măsuri complementare de remediere a neregulilor constatate, încetare a practicilor incorecte, conform Legii nr. 363/2007, opriri temporare de la comercializare a produselor care prezentau diverse nereguli de etichetare sau opriri definitive de la comercializare cu retragere din circuitul consumului uman a produselor cu termen de valabilitate depăşit, nedepozitate în condiţiile indicate de producător etc.

Dintre abaterile sancţionate, ANPC menţionează:

– prezenţa la vânzare a unor produse cu termen de valabilitate depăşit;
– neinformarea consumatorilor, în zona gastro, asupra ingredientelor şi a factorilor alergeni din compoziţia preparatelor culinare comercializate;
– afişarea la raft a unei ţări de provenienţă a produselor (legume-fructe) alta decât cea reală;
– comercializarea produselor din categoria legume-fructe nesortate după calibru;
– comercializarea preparatelor din carne, diverse sortimente, într-un spaţiu frigorific care prezenta pete de rugină, urme de lichid colorat, posibil sânge, precum şi depuneri diverse;
– comercializarea produselor aflate la promoţie de tip 1+1 fără a exista la raft spre exemplificare produsul singular;
– comercializarea la raionul de produse lactate a unor produse pe bază de grăsimi vegetale;
– comercializarea produselor care aveau inscripţionate diverse campanii de reduceri sau promoţionale care nu mai erau valabile;
– nerespectarea condiţiilor prescrise sau declarate la produsele aflate în sectorul  produse proaspete: de exemplu, măsline şi carne porc (coastă porc, ceafă porc) fără a se putea face dovada desigilării ambalajelor din care proveneau, la măsline fiind inscripţionat valabilitate cinci zile de la deschidere, iar la carne fiind menţionat pe eticheta acestora “24 ore de valabilitate de la deschidere”;
– comercializarea de produse alimentare şi nealimentare cu ambalaje deteriorate, desigilate;
– informarea incompletă a consumatorilor prin lipsa etichetei nutriţionale la diverse produse sau a traducerii în limba română;
– comercializarea de produse periculoase/nesigure.

„Îi asigurăm pe cetăţeni că, la fel ca până acum, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, care nu tolerează nicio abatere de la prevederile legale, va monitoriza permanent piaţa şi se va asigura de respectarea drepturilor consumatorilor, iar operatorii economici sancţionaţi se vor afla în continuare sub supravegherea comisarilor noştri”, spun reprezentanţii ANPC.