Raluca Turcan este pusă la zid de Marcel Ciolacu. După ce sindicaliștii din Ministerul de Interne au pichetat, miercuri, sediul Guvernului, Marcel Ciolacu anunță că știe ce va urma.

Potrivit liderului PSD, mai multe categorii sociale se pregătesc să iasă în stradă din cauza măsurilor economice luate de Florin Cîțu în contextul pandemiei de coronavirus.

Totodată, Ciolacu susține că ministrul Muncii, Raluca Turcan, minte în legătură cu lucrurile pe care le spune despre bugetari. Mai exact. Medicii și magistrații nu au sporuri de 85% așa cum spune ea și nu există niciun spor de calculator.

El a mai adăugat că știe că ministrul Muncii se pregătește ”să taie” și tot ce face este să mintă și să manipuleze atât oamenii din mediul privat cât și pe cei de la buget.

Raluca Turcan manipulează sectoarele

”O să vină și profesorii, și studenții, și pensionarii. Zi de zi sunt câte 2-3 categorii sociale în Piața Victoriei. Am văzut-o pe doamna Turcan, vine ura pe bugetari. Se pregătesc să taie. Nu mai există spor de calculator de 20 de ani. Există o lege care limitează sporurile la 30%, nu sunt sporuri de 80%, așa cum spune Turcan.

Ea minte la televizor! E o manipulare ordinară, o învrăjbire între cei de la buget și cei din mediul privat”, a spus Marcel Ciolacu, miercuri seara, la România TV, în emisiunea lui Victor Ciutacu.

Totodată, Ciolacu a subliniat faptul că Guvernul merge ” pe un buget de austeritate”. Nu vrea să găsească venituri noi la buget ci vrea doar să taie ca să se încadreze în deficit. El a mai adăugat că guvernanții încalcă legea prin tot ce fac.

”Ei merge pe un buget de austeritate. Ei, în loc să găsească noi venituri la buget, se apucă de tăiat, ca să se încadreze în deficit.

Ei nu au făcut nici indexarea pensiilor cu indicele de inflație. Ei nu au făcut bugetul, încalcă legea.”, a mai adăugat liderul PSD.

Sursă foto: Facebook Raluca Turcan