Ministrul Sănătății va efectua, luni, un control la Spitalul de Urgență Focșani pentru a evalua situația în care se află unitatea sanitară vrânceană. Aici, managerul i-a luat picioarele la spinare.

Și-a luat tălpășița

„Managerul a plecat din spital, a închis, și-a luat documentele, s-a izolat într-o locație pe care urmează să o identificăm și să avem o discuție cu factorii de decizie de la Focșani. Am cerut evaluare și prefectului din județul Vrancea și DSP. Mâine, la prezența mea acolo, să avem deciziile”, a spus Nelu Tătaru, ministrul Sănătății. Prefectul judeţului Vrancea, Gheorghiţă Berbece, a cerut încă de sâmbătă Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Sănătăţii ca la vârful Spitalului Judeţean să fie numită o conducere militară.

Fără relaxare

România nu este încă în situația de relaxa măsurile de restricționare a deplasărilor. „Nu vreau să vorbim de o relaxare mai devreme de o lună-două. Avem trei-patru săptămâni pe urcare, ca număr de cazuri, în a doua jumătate a lunii mai vom vedea o stagnare sau o scădere. Relaxarea atunci va fi particulară pentru fiecare focar în parte”, a mai spus ministrul Sănătății.

Managerul spune că nu s-a ascuns. Se simte hărțuit

„Nu m-am ascuns absolut nicăieri. Eu joi, în momentul în care am fost declarat pozitiv, am sunat la DSP Vrancea și DSP a anunțat Ministerul. M-am prezentat imediat în secția de Boli infecțioase, în triaj. În urma acestui control, medicul șef al secției a constatat că sunt un caz ușor și mi-a spus că pot să mă tratez la un domiciliu ales și să mă autoizolez. În spital m-am infectat, sunt plecat de acasă de 3 săptămâni, mi-am ales un domiciliu lângă spital și stau zi și noapte în spital ca să pot să fac tot ce este posibil și să combat această pandemie. M-a sunat prefectul și mi-a spus că trebuie să mă mut urgent în secția de Boli Infecțioase că altfel mă va muta cu forța. Eu am notificat încă de vineri că mă mut în domiciliul ales și mă autoizolez(…). Am notificat scris și DSP Vrancea, am toate documentele. Azi m-am trezit cu telefon de la prefect în care să-mi spună că obligatoriu trebuie să mă mut în secția de Boli Infecțioase, altfel vine și mă mută cu forța. Poliția este la ușă aici unde sunt și așteaptă să vină salvarea, să mă echipeze și să mă ducă la Boli Infecțioase. Foarte mulți colegi stau acasă în autoizolare și se tratează. Nu înțeleg acest tratament inuman asupra mea”, a declarat managerul spitalului din Foșcani, infectat cu coronavirus.