Aflat la Antena 3, ministrul Nelu Tătaru a declarat că România se află într-o ușoară ascensiune a infectărilor cu coronavirus din cauza nerespectărilor măsurilor de protecție.

„Încă suntem pe o ascensiune uşoară şi va trebui să ne obişnuim două săptămâni să gestionăm această creştere care a început în acest moment şi pe care trebuie să o punem tocmai pe fondul acestor relaxări şi acelor nerespectări de reguli”, a spus ministrul, la Antena 3.

Numărul mare de confirmări este normal

Potrivit ministrului Sănătății, numărul mare de persoane pozitive cu coronavirus este unul normal având în vedere că se fac din ce în ce mai multe testări.

„Avem şi un număr mai mare de teste, este normal să avem şi un număr mai mare de confirmări. Atenţia noastră se îndreaptă foarte mult spre unităţile de primiri urgenţe.

Gestionarea acestor secţii de terapie intensivă şi a paturilor de terapie intensivă este în acest moment în centrul atenţiei, tocmai pentru a putea fi punctuali prezenţi acolo unde este nevoie. (…)

Acum trei zile au fost cazuri când a trebuit să transferăm un pacient din Bucureşti către acea unitate mobilă ATI care se află la Spitalul din Ploieşti”, a susţinut Tătaru.

„În acest moment avem doar zone punctuale unde este acest necesar de paturi de terapie intensivă”, a afirmat Tătaru.

Trebui să facem un efort pentru a eradica virusul

Ministrul Sănătății a avut un mesaj pentru cei care s-au relaxat. Acesta a declarat că este timpul să facem încă un efort pentru a eradica virusul.

„Două mesaje. Pentru cei care s-au relaxat în acest moment să le spun că încă nu este timpul, mai trebuie să mai facem un efort ca să putem eradica şi acest prim moment pandemic.

Pentru cei care nu cred, i-aş invita să vadă în acest zile cum merg lucrurile în spitalele din ţară şi să nu îşi dorească ca ce vedem noi acum în spitale să fie întâlnit şi la cei apropiaţi lor sau chiar lor personal, fiindcă într-adevăr este o boală care nu alege şi nici nu iartă”, a mai arătat ministrul Sănătăţii.

Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea