Gibraltarul depinde 100% de importurile de alimente pentru cetățenii săi. Aceştia încă se gândesc să ceară să rămână în spațiul Schengen, scrie El Periodico. 

Negocierile pentru păstrarea liberei circulații a mărfurilor și a persoanelor între Gibraltar și Spania continuă, a declarat președintele guvernului spaniol, Pedro Sánchez, după ce a anunțat un acord între UE și Regatul Unit privind viitoarea lor relație comercială.

„Spania și Regatul Unit continuă să dialogheze pentru a ajunge la un acord cu privire la Gibraltar”, a postat pe Twitter liderul socialist, după ce a salutat acordul încheiat între Bruxelles și Londra. Madridul, Londra și Gibraltarul au negociat în paralel pentru un acord comercial între Uniunea Europeană și Regatul Unit, care a dat roade joi, după zece luni de discuții dificile şi minuțioase.

Într-un comunicat, principalul ministru al enclavei, Fabian Picardo, a reamintit că acest acord-cadru comercial „nu acoperă Gibraltarul” și, prin urmare, a avertizat că sunt contracronometru. „Continuăm să lucrăm, mână în mână cu Regatul Unit, pentru a finaliza negocierea cu Spania a unui acord pentru tratatul propus între UE și Regatul Unit în legătură cu Gibraltar”, a explicat Picardo. „Sunt optimist că vom putea ajunge la acest acord”, a adăugat el.

Importurile sunt esențiale

Mica enclavă britanică, situată la vârful sudic al Peninsulei Iberice, depinde 100% de importuri pentru a-și hrăni cei 34.000 de locuitori. Și, în fiecare zi, aproximativ 15.000 de lucrători de frontieră vin din Spania.

Dacă nu exista un acord, schimbul de mărfuri între Gibraltar și Spania ar fi supus tarifelor de la 1 ianuarie, ceea ce ar avea consecințe economice grave. La sfârșitul lunii noiembrie, Picardo a explicat pentru AFP că enclava are în vedere integrarea în spațiul european de liberă circulație Schengen, din care Regatul Unit nu a făcut niciodată parte, pentru a evita problemele liberei circulații a mărfurilor și a persoanelor cu Spania.

Scopul este de a face mobilitatea la frontieră „cât mai ușoară posibil”, a insistat miercuri liderul gibraltarian într-un alt interviu acordat televiziunii publice spaniole.

În 1713, Spania a cedat Gibraltarul coroanei britanice, în cadrul Tratatului de la Utrecht, dar nu a încetat niciodată să-și revendice suveranitatea asupra enclavei, dominată de o stâncă imensă.

În 2013, Spania a intensificat controalele, ceea ce a dus la probleme la frontieră, până când Bruxelles-ul a intervenit pentru a calma situația.