Discuția dintre cele două părți s-a realizat prin intermediul unei videconferinţe, atât Marea Britanie cât și UE, susţinând planurile de intensificare a negocierilor care s-au blocat şi necesitatea de a lucra intens ”pentru a stabili o relaţie”, relatează Reuters şi AFP, citate de agerpres.

”Părţile au convenit cu toate acestea că este necesar un nou impuls. Ele au sprijinit planurile convenite de negociatori pentru intensificarea discuţiilor în iulie şi crearea celor mai favorabile condiţii pentru încheierea şi ratificarea unui acord înainte de sfârşitul anului 2020”, potrivit unei declaraţii comune.

Soluții rapide

Totodată, cele două părţi cer ”găsirea rapidă a unui teren comun de înţelegere asupra principiilor care stau la baza oricărui acord”, se arată în declaraţia difuzată după o oră de discuţii între premierul britanic Boris Johnson şi liderii UE, preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel.

Aceste discuţii, primele la acest nivel, au loc în contextul în care negocierile asupra unui acord, în special comercial, între Regatul Unit şi UE sunt total blocate, cu circa şase luni înainte de sfârşitul perioadei de tranziţie.

Un eşec al negocierilor între Regatul Unit, care a părăsit UE pe 31 ianuarie, şi cei 27 ar avea consecinţe economice potenţial devastatoare, agravate şi mai mult de criza provocată de pandemia de coronavirus.