Între oraşele Fehergyarmat din Ungaria şi Satu Mare din România va fi construită o pistă de biciclete, au anunţat contractorii proiectului miercuri, la Csenger /nord-estul Ungariei/, transmite MTI, citată de Agerpres.

Va fi vorba de un drum de asfalt cu lăţimea de trei metri şi cu o lungime de 49 km, care va trece prin 20 de localităţi din ambele ţări şi care va fi construit de-a lungul râului Someş. Secţiunea de pistă din Ungaria va avea 27 de kilometri, iar cea din România – 22 de kilometri.

Drumul pentru biciclete este programat să fie inaugurat în decembrie 2012, costurile fiind estimat la 1,6 miliarde de forinţi (5,6 milioane de euro). Proiectul face parte din Programul de cooperare transfrontalieră între România şi Ungaria, mai arată sursa citată.

În toamna anului trecut, capital.ro informa că ungurii mai trebuie să termine ultimul tronson al autostrăzii M43, care va lega oraşul Mako de graniţa cu România, şi anume cu oraşul Nădlac. Cei 23 de kilometri trebuie finalizaţi în 2013. Acest tronson este echivalentul autostrăzii Arad-Nădlac, ale cărei lucrări abia ce au fost inaugurate și la noi.  Conform unui articol publicat de portfoliu.hu, tronsonul mult așteptat și de noi va fi gata în 2014 și nu în 2013, așa cum era anunțat inițial.


Cum arată, pe cifre, diferența
 
Lungimea autostrăzii pe care ungurii o au de făcut este aproape de două ori mai mică decât cea pe care trebuie s-o facem noi, dar suma este aceeași. Mai precis, cu aproximativ 200 de milioane de euro, noi facem 38 de km de autostradă, iar ei un pic peste 20.

Makó-Csanádpalota/Nagylak va costa 65 de miliarde de forinți, adică 213 de milioane de euro, ceea ce înseamnă un cost de peste 9 milioane de euro pe km. Uniunea Europeană asigură o finanțare de 61% pentru aceste lucrări.

Valoarea celor două loturi ale Arad-Nădlac (în total 38 de km) este de 794 de milioane de lei, echivalentul a 183 de milioane de euro, ceea ce ar însemna un cost per km de sub 5 milioane de euro, de aproape două ori mai mic decât cel practicat de unguri.

Termenul de finalizare al porțiunii dintre Arad și Nădlac este anul 2013.