„Am citit cu foarte mare atenție ceea ce a plecat de la Guvern, ceea ce a ieșit de la Camera Deputaților și încerc să urmăresc ceea ce se discută în Senat.

CCR a zis clar: este neconstituțional să se dicteze internarea unei persoane printr-o decizie a unui ministru. Noi discutăm acum despre Legea carantinării. Guvernul a stat destul de mult pentru a elabora proiectul de lege și apoi cere Parlamentului să-l aprobe într-un ritm nebunesc. Problemele apar la aplicarea acestei legi. Nu s-a pus niciodată problema distrugerii bunurilor. A mai apărut problema a ceea ce se întâmplă cu copiii care au părinții în izolare/carantinare. Aici s-a speriat lumea, când a văzut amendamentul din Camera Deputaților. Mai există o problemă care a speriat pe toată lumea: sănătos-infectat. Păi așa suntem în această categorie toți cetățenii acestei țări.

De asemenea, s-a venit cu aceea idee a detașării medicilor pentru 30 de zile. Medicii spun așa: mă obligi, fără voia mea, să schimb locul de muncă, să lucrez în altă parte și cred că aceste măsuri contravin practicilor CEDO privind munca forțată”, a transmis Renate Weber la Antena 3.

Reintroducerea stării de urgență

Conform celor spuse de Avocatul Poporului, Guvernul a complicat lucrurile cu acest proiect de lege.

„Vă atrag atenția asupra unui aspect: Guvernul a complicat extrem de mult lucrurile cu acest proiect de lege.

În această lege se vorbește despre izolare, despre carantină, dar în acest proiect de lege lipsesc cu desăvârșire contravențiile.

Se vorbește mult despre reintroducerea stării de urgență, dar Guvernul n-a modificat acel OUG declarat neconstituțional de către CCR și dacă se introduce starea de urgență nu vor exista contravenții”, a adăugat Avocatul Poporului.