Omul de afaceri Ionuţ Negoiţă vrea cu orice preţ să scape de Dinamo. Aflat în negocieri cu afaceristul Claudiu Florică pentru a-şi vinde pachetul de acţiuni de la echipa bucureşteană, Negoiţă spune că i-ar putea ceda gratuit clubul lui Ion Ţiriac, scrie Gazeta Sporturilor.

„Domnul Țiriac este un dinamovist pur-sânge. Are o expertiză sportivă de necontestat, a organizat și organizează turnee la cel mai înalt nivel, are o avere considerabilă, prin urmare cred că este cea mai bună soluție pentru Dinamo. Și îmi exprim disponibilitatea fermă de a-i ceda gratuit pachetul majoritar de acțiuni la Dinamo. Cu o minimă condiție, anume aceea de a realiza investiții în club prin care să readucă Dinamo acolo unde îi este locul, să facă performanță. În condițiile in care îl cedez gratuit, cred că este o afacere extrem de bună pentru dânsul și sper sa accepte și să reușească sa readucă Dinamo acolo unde ii este locul”, a declarat Ionuţ Negoiţă.

Reacţia patronului de la Dinamo vine după ce Ion Ţiriac, aflat pe Arena Naţională la ceremonia dedicată Simonei Halep, a ironizat echipa din Ştefan cel Mare, care tocmai pierduse cu 5-0 în faţa Viitorului Constanţa. „Într-un joc de tenis, cum se spune pe englezeşte, într-un game, 30-0 sau 0-30 este cel mai important scor. Ca 2-0 la fotbal. Bine, încă n-a fost 30-0 la fotbal, dar aşa cum se duce Dinamo, poate iese. Îmi pare rău, Dinamo e echipa mea. Să ne întoarcem la tenis”, spunea fostul mare tenismen.

Ion Ţiriac explica într-un interviu acordat GSP în luna mai de ce nu a fost tentat până acum să investească în fotbal. „Nu m-a tentat niciodată să investesc în fotbal pentru că e un sport la care nu mă pricep. N-am vrut să fiu nici politician tot fiindcă nu mă pricep. Sunt alții care se pricep foarte mult”, spunea Ţiriac.