Acesta va depune, astăzi, o nouă solicitare către Biroul de Imigrări, prin care va cere prelungirea statutului de azilant politic pentru Bica și Udrea, susține România TV. Elena Udrea și Alina Bica au fost eliberate din Penitenciarul din Costa Rica în urma unei decizii a ÎCCJ care a stabilit că sentințele emise de completurile de cinci judecători nu sunt valide, din cauză că magistrații nu au fost selectați cu respectarea prevederilor legale. Procesele celor două vor fi rejudecate.

Jurnalistul Gustavo Fallas a explicat cum vor decurge lucrurile în Costa Rica:

„Biroul de Migraţie de aici, din Costa Rica, va începe din nou activitatea luni (azi n. red.) după vacanţa din 24 decembrie. Atunci, cel mai probabil, Comisia de Vize şi Refugiu va analiza din nou cazurile Elenei Udrea şi Alinei Bica, cele care aşteaptă un răspuns pozitiv din partea Costa Ricăi încă de anul trecut. Atât Udrea, cât şi Bica şi-au prezentat deja motivele pentru care vor să rămână în Costa Rica într-o şedinţă pe care au avut-o anul trecut. Acolo şi-au spus motivele şi argumentele pentru care vor să rămână aici. Acum rămâne să vedem dacă cei din Comisie vor decide să le dea sau nu statutul de refugiat. Prima dată le-au respins aceste cereri, dar Tribunalul Administrativ a decis să se reverifice aceste cazuri. Ce s-ar putea întâmpla dacă le respinge din nou? Ei bine, au oportunitatea să facă din nou apel. Ba mai mult, contează pe o avocată, Vanessa Leandro, care a făcut parte din biroul Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi din Costa Rica, deci ea cunoaşte foarte bine subiectul de refugiu”, a explicat jurnalistul Gustavo Fallas.