Reputatul medic de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, Virgil Musta, a vorbit duminică într-o emisiune televizată despre o ipoteză care răstoarnă complet situația în ceea ce îi privește pe cei care au făcut testul pentru COVID-19.

Dincolo de erorile pe care le pot da testele și de lipsa de echilibrare a echipamentelor, medicul Musta a mai vorbit despre o posibilitate, și anume faptul că testele pot și ”fentate”.

”Posibilitatea ca virusul să nu apară în faringe”

”Există riscul ca testele să fie pozitive la prima testare, iar la a doua testare, dacă pacienţii ştiu să fenteze mecanismul, chiar să îl fenteze”, a declarat cunoscutul medic, în direct la postul de televiziune Look Plus.

Trebuie precizat faptul că discuția s-a purtat în contextul în care mai mulţi jucători şi angajaţi ai clubului CFR Cluj au fost depistați ca fiind infectați cu noul coronavirus, însă la numai câteva zile distanţă testele au arătat că s-au însănătoşit.

”Nu am datele necesare să explic, dar pot fi fentate. Nu pot să spun public că lumea poate va încerca să păcălească sistemul, dacă au nevoie de un test negativ, mai ales dacă oamenii vor să plece în altă ţară şi au nevoie de un test negativ.

Boala apare în câteva zile, dar există posibilitatea ca într-o perioadă scurtă de timp să nu apară în faringe virusul”, a adăugat medicul.

”Depinde de situaţia fiecăruia”

”Diagnosticul pentru depistarea virusului se face printr-o anumită metodă, în care se determină din diferite produse patologice, din faringe, plămâni şi altele.

Depinde de situaţia fiecăruia, dar pentru un diagnostic simplu se face testul din faringe, din gât. Toate laboratoarele care fac testul trebuie să aibă echipamente care să nu dea erori.

Totuşi, testele pot da o eroare de 70%, dar asta nu înseamnă că din 10 persoane care fac testul să fie pozitive toate 10. Poate nu au fost echilibrate echipamentele”, a mai spus Virgil Musta.