Toți cei care au o legătură cât de mică cu ceasurile inteligente știu deja că Apple Watch a stabilit un standard greu de atins în acest domeniu. Pe lângă caracteristicile tehnice și aplicațiile utilizate, acesta beneficiază și de imaginea selectă a mărcii producătoare. „Apple domină fără doar și poate piața în acest moment”, este de părere Roeen Roashan, analist la IHS care consideră că, doar în acest an, vor fi vândute circa 16 milioane de unități Apple Watch urmând ca vânzările totale ale primei generații a acestui device  să atingă 29 de milioane de unități în următorii ani.

Chiar dacă nu pot emite pretenții la poziția dominantă a Apple Watch, giganții Motorola și Samsung încearcă să își perfecționeze produsele deja existente astfel încât să atragă măcar clienții care nu își pot permite un smartwatch Apple sau sunt dornici de a fi diferiți. Astfel lansarea la IFA a celei de a doua generații a modelului Motorola Moto 360 2 a mizat, ca și în cazul  Samsung Gear S2 pe design,  tehnologie și… dimensiuni. Moto 360 2 va putea fi achiziționat în trei dimensiuni, două de 42 mm, declinat în variante pentru femei și bărbați, și una de 46 de mm rezervată sexului tare. Aspectul general este mai stilat și se observă o mai bună calitate a finisajelor. Gear S2, tot cu un ecran rotund menit să mențină ideea de ceas, pare mai puțin chic, dar cât se poate de corect în privința designului.

În materie de tehnologie, Moto 360 2 are ecrane de 1,37 sau 1,56 inci corespunzătoare dimensiunilor de 42 și 46 mm. Pentru prima variantă, rezoluția este de 360×325 pixeli, în timp ce pentru cea de-a doua este de 360×360 pixeli. A doat generație Moto 360 are în dotare un procesor Qualcomm Snapdragon 400, un accelerator grafic Adreno 305 și o memorie RAM de 512 MB. Capacitatea de stocare este de 4 GB, iar în componență există Bluetooth și Wi-Fi. Doar varianta Sport, care se va adăuga în curând colecției, va avea și GPS. Gear S2 are un ecran mult mai performant, Super AMOLED de 1,2 inci cu o rezoluție 360×360. Ambele variante ale smartwatch-ului (Gear S2 și Gear S2 Classic) sunt dotate cu un procesor Exynos dual-core de 1GHz, au memorie RAM de 512 MB și 4 GB potențial de stocare.

Moto 360 2 are baterie de 300mAh pentru vaiantele de 42 mm și de 400mAh pentru cea de 46 mm, în timp ce Gear S2 are baterie de 300mAh. Producătorii susțin că bateriile sunt suficiente pentru ca ceasurile să funcționeze două zile fără a fi alimentate.

Trecând peste aplicațiile înglobate în cele două modele trebuie menționat că Moto 360 2 este deja disponibil pentru comenzi la prețuri cuprinse între 300 dolari și 430 dolari, în timp ce Samsung Gear S2 va ajunge pe piață în octombrie. Oficialii Samsung țin încă secret prețul produsului însă este posibil ca acesta să coste în jur de 400 dolari.