Fostul co-prezentator spune că acest job nu era ceea ce îşi dorea, la baza deciziei plecării sale stând şi banii.

Fostul prezentator TV a luat decizia de a pleca la Kanal D, după ce și-a dat seama că avea alte viziuni în ceea ce privește presa tabloidă, dar se simțea și epuizat.

Mădălin Ionescu mergea în redacție de la ora 14.00, chiar dacă emisiunea începea la ora 22.00. Acesta și-a dorit să-și petreacă mai mult timp alături de familia lui, dar a recunoscut că la un moment a fost vorba și de banii pe care îi primea.

“Nu e normal ca un prezentator TV să stea 12 ore la serviciu. Eram epuizat. Consideram că meritam mult mai mulți bani. Am avut discuții pe tema asta, dar dacă era strict problema asta aș fi negociat până în pânzele albe și aș fi rămas acolo. Nu a fost nici măcar o ceartă cumplită. A fost un cumul de factori.”, a declarat Mădălin Ionescu într-un interviu VIVA!.

“Sunt adeptul adevărului. O astfel de decizie a avut în spate a avut o mulțime de rațiuni. M-am gândit că după 17 ani am nevoie de o pauză. Aveam niște viziuni despre cum trebuie să evolueze televiziunea, pe care nu am reușit să le impun la acel moment. Nu am reușit să determin o serie de factori să înțeleagă cam cum trebuie să evolueze lucrurile și pentru că nu credeam într-un anumit mers al tabloidului. Eu m-am despărțit de cei de la Kanal D în relații foarte bune. Am muncit enorm. Cred că am greșit din punctul acesta de vedere. E anormal să muncești acum. Cred că trebuia să gestionez altfel”, a mai spus Mădălin Ionescu.