Cele 5 asistente şi 6 infirmiere care şi-au înaintat demisiile au revenit asupra deciziei, în urma unor discuţii în care li s-a explicat care este situaţia reală a stocurile de materiale de protecţie din cadrul unităţii sanitare. Echipa regretă situaţia, însă toată lumea va merge mai departe împreună, cum trebuie să facă o echipă, a spus managerul unităţii medicale.

Cât despre şefa de la ATI, doamna doctor a decis să păstreze valabilitarea demisiei, precizează Graziela Achim. Motivele nu ţin de echiparea spitalului, ci sunt unele personale. „Când ești în situația de a alege între viața copilului și carieră, cred că majoritatea, dacă nu cumva toți, am fi ales la fel”, explică managerul Spitalului din Orăştie.

„Motive personale fundamentate și care efectiv au împiedicat-o să meargă mai departe”

„Dată fiind situația publică cu care s-a confruntat Spitalul Municipal Orăștie, sunt necesare anumite precizări: este adevărat că 5 asistente și 6 infirmiere și-au înaintat demisiile și în urma discuțiilor purtate cu acestea, toate au revenit asupra deciziei.

Temerile de îmbolnăvire le-au indus panica, necunoscând de fapt situația stocurilor de materiale de protecție. Le-au fost comunicate situațiile reale, ceea ce a și îndepărtat aceste temeri. Toată echipa regretă situația, însă suntem o echipă și mergem mai departe împreună.

Doamna doctor a decis să păstreze valabilitatea demisiei, nu din motive de echipare, ci din motive personale fundamentate și care efectiv au împiedicat-o să meargă mai departe. Când ești în situația de a alege între viața copilului și carieră, cred că majoritatea, dacă nu cumva toți, am fi ales la fel.

E adevărat că acest act a luat prin surprindere pe toată lumea, dar doamna doctor și-a manifestat regretul lipsei de comunicare, astfel încât spitalul să nu treacă prin astfel de momente.

Întreaga echipă are suportul nostru și la fel și doamna doctor cu care am colaborat și lucrat foarte bine mai bine de 5 ani de zile. Dați-mi voie, în calitate de manager să îmi manifest regretul unei astfel de încercări.

Mulțumesc tuturor pentru susținere și sprijin necondiționat! Să ne ajute bunul Dumnezeu să depășim cu bine această criză!!!”, este mesajul transmis de managerul Spitalului Municipal Orăştie.