Mașinile mărcilor Volkswagen, Mercedes-Benz, Porsche și BMW cu sistme hibride de propulsie au mari probleme din cauza noului sistem de testare a emisiilor. O mare parte dintre modelele disponibile pe piață până în septembrie sunt acum oprite, temporar, de la vânzare pentru că fie nu îndeplinesc noile norme WLTP (Worldwide harmonized Light vehicles Test Procedure), fie nu au putu fi testate conform noului standard în timp util. În baza noului regulament, mașinile cu sistem hibrid de propulsie sunt testate complet diferit decât în baza fostului sistem NEDC (New European Driving Cycle ).

În primul rând, hibridele de tip plug-in sunt testate cu bateriile complet încărcate. Apoi, testul este repetat până la epuizarea bateriilor și, din nou, cu bateriile goale, deplasarea fiind făcută cu ajutorul motorului termic. Conform Asociației Industriei Auto Germane (VDA) „valoarea emisiilor de CO2 este calculată prin raportarea dintre rezultatele obținute cu bateriile încărcate și cele afișate la finalul autonomiei totale (electric + termic).

Acest nou sistem de testare a modificat mult emisiile prezentate inițial de producători și, pentru a se menține sub 50 gr. / km, unele mașini vor avea nevoie de pachete mai mari de baterii, consideră Matthias Schmidt, analist la AID Automotive Research. Depășirea acestei limite atrage după sine pierderea subvențiilor tip „Rabla” oferite de unele state.

Conform Automotive News, din cauzele menționate mai sus, Volkswagen a stopat temporar comercializare modelelor Passat GTE și Gofl GTE. Dacă despre primul, un reprezentat VW a declarat că va reveni pe piață abia în luna iulie a anului viitor, despre cel de-al doilea nu au fost date detalii. De altfel, reprezentatntul VW a menționat și că modelele plug-in hybrid se află în coada listei de așteptare pentru testarea conform WLTP, mai importante fiind modelele cu vânzări mari alimentate cu benzină sau motorină. „Există o problemă de timp cu testarea”, a declarat oficialul. „Trebuie să oferim prioritate modelelor cu cel mai mare volum de vânzări”. Ca și Volkswagen, marca Porsche hibridele plug-in ale modelelor Panamera și Cayenne, iar Mercedes-Benz nu are în prezent pe lista de mașini comercializate niciun astfel de vehicul deși ele există în protofoliul brandului german. Nici BMW nu a scăpat de probelma WLTP, modelul 225xe Active Tourer fiind disponibil pentru comenzi, dar cu emisii mai mari de 50 gr. / km.  În aceste condiții, producătorii au de ales între așteptarea unei evoluții a tehnologiei sau montarea – mai costisitoare –  a unui pachet mai mare de baterii. În al doilea caz trebuie verificat dacă nu cumva creșterea prețului anulează complet bonificațiile oferite de statele care au astfel de inițiative.

Te-ar putea interesa și: