Gheorghe Dincă, criminalul cu sânge rece din Caracal, are dreptul de a primi vizitatori chiar și astăzi, în ultima zi a anului. În plus, familia îi poate aduce și un pachet cu mâncare. Dincă va primi și o masă specială, cu sarmale și cozonac de Revelion.

Crimele din Caracal au ajuns să îngrozească întreaga țară. După luni de zile de anchete, în care nu s-a dat niciun răspuns cu privire la dispariția misterioasă a celor două fete, presupuse moarte, mama Luizei și avocata sa au depus plângeri penale la Secția Specială și la Parchetul General împotriva procurorilor care au instrumentat dosarul.

În urma plângerilor depuse, au avut acces pentru prima dată și la raportul complet al FBI despre Luiza, ajuns în ţară încă de pe 25 noiembrie 2019.

Întorsătură de situație! Raportul FBI dă peste cap toate scenariile

Osemintele găsite în casa lui Gheorghe Dincă, în curtea sa și într-o pădure de lângă Caracal erau cam singurele probe concrete, care atestau faptul că Luiza și Alexandra, cele două tinere răpite și violate de monstrul din Caracal sunt moarte.

„În raportul FBI sunt două aspecte, unul se referă la analiza comportamentală a inculpatului Dincă și al doilea aspect se referă la acea analiză a prezenței mitocondriei de care se făcea vorbire la resturile de la lizieră. Sincer, deși avem tendința să spunem că tot ce este în afara țării este mai bun pentru că este poleit auriu, va spun sincer că sunt convinsă că mulți din afară trebuie să învete de la noi de la români. Mai bine se făceau probele la un alt laborator, de exemplu în Iași și am fi avut mai mult de câștigat. Nici un copil dacă v-aș citi niște mențiuni din acest raport, el este întocmit în 25 noiembrie, a fost tradus, este de mult venit, procurorii îl ascundeau. Nu au recunoscut că este la dosar, acum am vazut”, a declarat Carmen Obârşanu la România TV.

Procurorii români au distrus singurele probe

Dar se pare că probele colectate de procurorii români au fost distruse și nu mai sunt valide. Potrivit anumitor surse, întreaga cercetare efectuată de procurorii și criminaliștii români la fața locului a fost făcută de mântuială.

„FBI cere reaudierea lui Gheorghe Dincă şi a prietenului său Fane”, a mai spus avocata Carmen Obârșanu, adăugând că un raport al FBI se referă la profilul monstrului din Caracal.

„În final am văzut și raportul, sper că procurorii să fie multumiti, s-a confirmat ca Luiza nu e în liziera. Nu reiese că Luiza e moarta. Ei au vrut să musamalizeze”, a declarat şi Monica Melencu.