Cursurile „față în față” din învățământul preuniversitar se suspendă în perioada 9 – 23 decembrie 2020, informează Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

În conformitate cu prevederile ordinului nr. 6.122/7.12.2020, semnat de ministrul Monica Anisie, activitățile didactice care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal și postliceal se suspendă pentru perioada 9 decembrie – 23 decembrie 2020.

Ordinul de ministru are la bază Hotărârea Consiliului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) nr. 57/2020. În această perioadă (9 decembrie – 23 decembrie 2020), activitățile didactice se vor organiza, în continuare, în mediul on-line, conform Metodologiei-cadru privind desfășurarea activităților didactice prin intermediul tehnologiei și al internetului, precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, aprobată prin ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5.545/2020.

În cazul în care activitățile nu se pot desfășura în mediul online, inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București și unitățile de învățământ preuniversitar au obligația să asigure resursele educaționale pentru elevii care nu au acces la tehnologie informațională și internet.

Conform structurii anului școlar 2020-2021, în intervalul 23 decembrie 2020 – 10 ianuarie 2021 este programată vacanța de iarnă.

Apare o nouă disciplină în şcolile din România

Recent, Ministerul Educației și Cercetării, alături de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) a anunțat parteneriatul prin care liceenii din România vor dobândi competențe Media, de nelipsit în contextul actual, în care dezinformarea joacă un rol nefast în pandemie.

Primul pas al colaborării este reprezentat de introducerea programului „Predau educație media – Laboratorul de educație și cultură media”, dezvoltat de Centrul pentru Jurnalism Independent, în proiectul de testare a unor noi competențe, conținuturi și metode de învățare, în cadrul liceelor cu statul de școală-pilot, proiect ce va deveni operațional anul viitor.

Prin programul „Predau educație media – Laboratorul de educație și cultură media”, elevii dobândesc abilități de gândire critică, care le permit să distingă faptele de opinii, să deconstruiască mesajele media și să interacționeze într-un mod responsabil cu rețelele sociale. Programul se înscrie în aria generală Media and Information Literacy (MIL), așa cum este descrisă de UNESCO, și în prioritățile Comisiei Europene, așa cum sunt ele formulate în DIRECTIVA (UE) 2018/1808 – Directiva serviciilor mass-media audiovizuale.