„Niște unguri de la Universitatea Babeș-Bolyai, în loc să se ocupe de vânzarea Ardealului ca toți ungurii, s-au apucat să facă un site cu grafice și previziuni statistice, economice, de COVID și de ce mai vrei. UBB nu se dezice (Jo napot kívanok, UBB!), este probabil cel mai bun site cu date (și de epidemie și de ce mai vreți voi) din România. Vă recomand să dați click pe poza de mai jos, să vă plimbați cu mouse-ul pe graficele respective, iar apoi să reveniți la articol și să încercăm puțin o interpretare a datelor. Să vedem ce ar trebui și ce nu ar trebui să facem până pe 15 mai și după aceea.

În mod evident sunt niște probleme de raportare/testare ce dau și vârfurile și găurile alea de cazuri noi, dar asta și pentru că numărul de teste zilnice variază puternic (ieri s-au făcut aproape 17 mii, dar în ultima săptămână au fost zile și cu 4 mii și cu 10 mii de teste) iar rezultatele vin după câteva zile. De aceea am și încercat să ameliorez vârfurile cu frânta roșie, care arată ceea ce se vede și cu ochiul liber – suntem pe o aplatizare a curbei cazurilor noi, iar argumentul numărului de teste nu se mai poate aduce. Deși acesta este în continuare incomparabil mai mic decât în alte țări vestice, creșterea lui permanentă n-avea cum să nu arate o creștere și a numărului de cazuri, dacă epidemia nu ar fi fost în ușoară frânare în România. Subliniez UȘOARĂ și FRÂNARE, dar în niciun caz nu e la final.

Și, acum urmează veștile proaste:

  • Presupunând că această decelarare se păstrează, pe 15 mai tot vom avea cam o sută de cazuri noi pe zi. Adică multe.
  • Frânta verde, a vindecărilor ar trebui să fie pe o traiectorie ascendentă mai evidentă. Și nu e.
  • Urmând modelarea cazurilor închise (cu vindecări) versus cazuri active, rezultă că până pe 15 mai numărul vindecărilor se va apropia de cel al cazurilor active (undeva sub 7000) dar nu îl va depăși.
Moise Guran: Precizez că prelungirea frântelor pe graficul celor de la UBB îmi aparține. Acesta este scenariul optimist, cel în care, de 1 Mai, fiecare cu micul și cu berea lui.

(…) Dacă reușim să fim de 1 Mai la fel de disciplinați cum am fost de Paște, după 15 mai tot vor fi câteva zeci de mii de purtători (neconștienți) ai virusului, iar, în cel mai optimist scenariu, acesta poate dispărea complet, cu mult noroc și o bună cooperare internațională, undeva prin august-septembrie. Altfel, în toamnă o luăm de la capăt”, concluzionează Moise Guran.

Articolul integral îl puteți citi aici.