Evenimente Abonamente Comunicate
CITEŞTE ŞI

Top 300

EXCLUSIV Ce donaţii fac şi cui bogaţii din Top 300 Capital

Autor: | | 2 Comentarii | 5175 Vizualizari

Omul de afaceri Valer Blidar are o avere de circa 150 de milioane de euro. Implicat în acţiuni sociale, el a înfiinţat la Arad, „Școala Profesională Astra“, care se află deja în al doilea an de funcţionare, având o capacitate de 240 de elevi. „Pregătim aici elevi pentru toate meseriile necesare din industrie cărora le vom asigura şi locuri de muncă după terminarea şcolii“, a spus omul de afaceri precizând că este adeptul unui învăţământ aplicat şi împotriva unor programe extrem de încărcate şi nefolositoare. 

Un alt milionar în euro care a avut acţiuni de binefacere este Cristian Teodorescu. Împreună cu doi asociaţi, unul dintre aceştia figurând şi el în Top 300, Mihai Miron, a construit spitalul Sf. Constantin. „Este ceva mai mult pentru noi, este pentru sufletul nostru, pentru comunitate. Vrem să dăm ceva înapoi. Dacă va fi un profit, e ok, dar target-ul nostru este de a nu pierde bani“, a declarat pentru Capital, la momentul construcţiei, omul de afaceri. Spitalul a fost desemnat de două ori cel mai curat spital din Europa. Prin fundaţia care poartă acelaşi nume cu spitalul, sunt oferite tratamente medicale şi spitalizare gratuită pentru persoanele cu venituri mici. De altfel, în domeniul sănătăţii întâlnim cele mai multe şi mai consistente donaţii. Adrian Dinoiu şi Nicolae Florescu, prin intermediul Dianthus, s-au implicat în diverse proiecte sociale, fiind unul dintre principalii susţinători ai asociaţiei „Dăruieşte Viaţă“, care realizează proiecte de renovare şi dotare a secţiilor oncologice pentru copii şi adulţi. „Asociaţia a construit 18 camere sterile pentru adulţi şi a înfiinţat al patrulea centru de transplant de celule stem la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Totodată, a construit şi dotat două dintre cele trei laboratoare ale României pentru diagnosticarea în profunzime a cancerului de sânge şi a renovat secţia de oncologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Elias“, spune Adrian Dinoiu.

Casa Regală, prin Fundaţia Principesa Margareta a României, derulează nu mai puţin de şapte programe de anvergură. Unul dintre acestea, care deja se conturează într-o reuşită de proporţii, este „Telefonul Vârstnicului“, prima linie telefonica gratuită dedicată seniorilor. De asemenea, tot pentru vârstnici a mai fost gândit programul „Niciodată singur“. Și noua generaţie reprezintă o prioritate a Fundaţiei, un exemplu cunoscut fiind proiectul „Tinere Talente“. Prin intermediul acestuia se oferă burse de studiu individuale, în valoare de pâna la 2000 de euro, menite sa acopere o serie de costuri pe care le au tinerii care excelează domeniul artei sau culturii. 

Florin Madar, proprietarul grupului Temad Co, susţine sportul, a făcut donaţii semnificative către Hospice Casa Speranţei şi către Centrul Social Valea Screzii. El are o avere estimată la 30 de milioane de euro. De asemenea, şi milionarul braşovean Călin Costan, deţinătorul holdingului ICCO, susţine, printre altele, Prima Școală Românească, Asociaţia Darul Auzului, Asociaţia Club Rotary, Hospice Casa Speranţei şi Asociaţia Culturală Next Dimension. El are o avere de circa 47 de milioane de euro şi se implică în numeroase acţiuni de responsabilitate socială. Și Radu Coca, împreună cu cei trei copii, se implică în diverse proiecte sociale cu scopul de a sprijini persoanele sau instituţiile defavorizate. Spre exemplu, anul trecut, după incendiul de la Colectiv, familia Coca a donat 76.000 de lei unui număr de 15 răniţi, iar pentru Crucea Roşie o sumă de 10.000 de euro pentru ajutorarea persoanelor în urma cutremurului din Nepal.

Lista milionarilor care se implică în activităţi filantropice nu se opreşte aici. Sunt mulţi bogaţi din Top 300 Capital care au donat milioane de euro unor cauze diverse, dar aceste lucruri nu au fost deocamdată făcute publice. Din altă perspectivă, cei mai avuţi dintre români nu fac altceva decât să urmeze trendul societăţii. Raportându-ne la întreaga populaţie a ţării, pe plan local, în 2016, aproximativ jumătate dintre români au donat bani pentru diverse cauze. Potrivit unui studiu al Asociaţiei pentru Relaţii Comunitare (ARC), românii au ales să susţină cu precădere persoanele aflate în dificultate, Biserica şi diverse ONG. Într-un studiu realizat recent de Fundaţia Hospice, Asociaţia pentru Relaţii Comunitare şi E&Y Romania a reieşit că legea sponsorizării este o facilitate fiscală cunoscută de 87% dintre IMM-uri. Cu toate acestea, anul trecut, numai 21% dintre companiile din ţară au acordat sponsorizări.

Pagina 2 din 2
Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Printeaza

Alte articole

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

EVZ

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

DCNews

Stirile Kanal D

AutoBild

Economica.net

Agrointeligenta

StiriDiaspora.ro

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Fii informat cu Capital!