Ucraina intenționează să îi elimine pe Vladimir Putin și Evgheni Prigojin

„Dictatorul rus Vladimir Putin se află în fruntea listei de ”candidați” la eliminare de către forțele speciale ucrainene, iar motivul pentru care Podul Crimeii nu a fost încă distrus este acela de a le oferi rușilor o cale de a părăsi Peninsula”, a declarat, miercuri, Vadim Skibițki, adjunctul șefului Serviciului de Informații al Ministerului Apărării din Ucraina, în cadrul unui interviu acordat pentru publicația germană Welt.

Acesta a precizat, totodată, că Vladimir Putin se află în fruntea „listei negre” „pentru că el coordonează și decide ce se întâmplă” pe câmpul de luptă din Ucraina, „dar, în cele din urmă, toți cei implicați în agresiune vor trebui să răspundă pentru acțiunile lor, fie că este vorba de conducătorii de război, de comandanții ruși, de oamenii de afaceri importanți care finanțează sau fabrică arme.”

„Eliminarea lor ar salva viețile multor civili… Conform convențiilor internaționale, acesta este un obiectiv legitim.

El (Putin – n.r.) observă că ne apropiem de el, dar poate că se teme și de faptul că va fi ucis de propriul său popor… Abia acum începe să scoată capul afară, iar dacă face asta, nu putem fi siguri că este chiar el”, a adăugat Vadim Skibițki.

În cadrul acelui interviu, oficialul ucrainean a explicat că prioritatea Forțelor Speciale din Ucraina este de a distruge comandanții unităților din Rusia care au ordonat atacurile, precum liderul Grupului Wagner, Evgheni Prigojin.

Potrivit spuselor sale, Serviciile de Informații din Ucraina monitorizează îndeaproape toate mișcările, centrele de comandă și pozițiile din prima linie, atacurile asupra instalațiilor de infrastructură critică de pe teritoriul rusesc fiind lansate de soldații ucrainene pentru a întrerupe lanțurile de aprovizionare ale ocupanților ruși.

Podul Crimeii încă poate fi folosit

Acesta a precizat, totodată, că în Peninsula Crimeea nu sunt prea multe infrastructuri critice care ar putea fi distruse pentru a împiedica livrarea de arme către armata Ucrainei, însă există atât reprezentanți ai Serviciilor de Informații, cât și partizani care sunt „destul de capabili să lovească”.

Spre final, Vadim Skibițki a dezvăluit că Podul Crimeii este încă funcționabil pentru că Ucraina vrea să le ofere soldaților ruși posibilitatea de a părăsi Peninsula Crimeea.