Arestare importantă în România. Cei de la Curtea Militară de Apel București au decis sâmbătă arestul preventiv pentru 30 de zile, pentru inculpatul Iulian Cristian Gherghe, general în rezervă, pentru delapidare.

General, arestat preventiv pentru delapidare

Cunoscut în lumea serviciilor secrete, Gherghe a ocupat până în urmă cu doi ani funcția de director adjunct al Direcției Generale de Informații a Apărării. Din această postură, el a sustras din fondurile de criză de război ale instituției circa 179.000 de dolari, conform acuzaţiilor.

Timp de un an, banii ar fi fost ținuți într-un seif, iar Gherghe s-a folosit de ei pentru a-și cumpăra un teren în Corbeanca pentru a-și construi o casă.

Purtătorul de cuvânt Curții Militare de Apel,judecătorul George Dorel Matei, a confirmat că Generalul (r) Iulian Gherghe a fost arestat pentru 30 de zile. Procurorii militari l-au reținut vineri, iar sâmbătă s-a dispus arestul prevenitv.

Gherghe și-ar fi recunoscut în parte vina, motivând că a luat banii cu titlu de „împrumut”. El ar fi reușit să restituie o parte din bani, conform g4media.ro.

Același general a mai fost anchetat anterior pentru alte trei infracțiuni: fals intelectual, fals în înscrisuri și uz de fals.

Decretul privind trecerea în rezervă a generalului Iulian Gherghe a fost semnat în urmă cu o lună, de președintele Klaus Iohannis.