Pandemia de coronavirus lovește grav România. Avem parte, aproape în fiecare zi, de peste 1000 de cazuri noi. În plină pandemie, școlile stau să înceapă. Problema măștilor de protecție pentru elevi și profesori a scandalizat-o pur și simplu pe vedeta Antenei 1, Mirela Vaida.

Mirela Vaida, implicată într-un scandal imens!

Prezentatoarea de la Acces direct a adus în atenție principalele temeri pe care le au profesorii acum, înainte de începerea anului școlar 2020-2021.

Disputa cu un pparlamentar PNL a pornit de la mesajul postat de Mirela Vaida, în care prezentatoarea TV transmite principalele întrebări pe care și le pun profesorii și elevii.

După intervenția senatorului PNL Daniel Fenechiu de la Antena 3, Mirela Vaida a intrat în direct și a oferit explicații suplimentare.

„Mama mea care este profesoară mi-a spus ca de la mamă la fiica. Eu sunt un om pătimaș, mă gândesc și la copiii mei. Am preluat temerile mamei mele, care sunt îndreptățite”, a explicat Mirela Vaida la Antena3.

Mirela Vaida a susținut, referitor la cele spuse de senatorul liberal, Daniel Fenechiu, că ar trebui să vedem ce se întâmplă pentru ca soluțiile date să sune frumos și în realitate.

„Ce am auzit mai devreme, să mă ierte domnul Fenechiu, sună frumos pe hârtie. Haideți să vedem ce facem ca să sune frumos și în realitate. Realitatea este că se vor strânge bani. Da, știu, este ilegal. Dar întrebați toți părinții care nu fac asta pentru copiii lor. Ce aleg?

Să-și trimită la școală copiii și să lase în baza școlii cumpărarea de săpun lichid, de prosoape de unică folosință, dezinfectat… sau se vor strânge bani? Pe toți ne interesează în primul rând, sănătatea copilului nostru. Sigur că se vor strânge bani!”, a mai spus Vaida.

De asemenea, Mirela Vaida a precizat că dascălii vor avea pe umeri o responsabilitate uriașă: două schimburi de elevi, respectiv 8 ore în loc de 4-5 ore, cu copiii de care ei sunt responsabili: să poarte masca, să nu se îmbrățișeze. Dar ce se întâmplă dacă profesorul iese două minute din sala de clasă, s-a întrebat Mirela Vaida, amintind de tragedia de la Giulești.

Nu în ultimul rând, Mirela Vaida a vorbit despre acordarea măștilor de protecție pentru elevi. „Dacă copilul nu poate să poartă mască toată ziua ce faci? Îl dai afară? Nu poți! Cum poți? Tu, un singur dascăl? Cum îi spui unui copil că părinții lui nu îi pot cumpăra mască și îi dai mască? Și vine Ionică și îi zici că lui nu-i dai mască, pentru că părinții lui au”, a afirmat prezentatoarea, menționând că „începe școala în două săptămâni și noi bâjbâim în stânga și-n dreapta”,, a încheiat prezentatoarea.