Vedeta Antena 1 Mirela Vaida a recunoscut că nu şi-a dat copiii la grădiniţă, pentru că autorităţile din România nu au reuşit să o convingă că cei mici vor fi în siguranţă. Mai mult, realizatoarea Acces Direct vorbeşte despre mesaje haotice şi dezorganizare generală.

“Nu i-am trimis la grădiniță pentru că am tot urmărit ce s-a întâmplat în ultimele două săptămâni și pare că ne-a luat pe nepregătite tot ce s-a întâmplat, nu mai vorbim de lipsa de comunicare, despre mesajele haotice, nu mai vorbim despre dezorganizarea generală și, aseară, eu împreună cu soțul meu am decis să nu ne trimitem copiii la grădiniță pentru că pe noi nu ne-a convins orice autoritate publică că ei (copiii – n.red.) vor fi în siguranță”, a declarat Mirela Vaida pentru Antena 3.

“Nu s-au primit nici măștile mult promise (…) nu s-au realizat nici minimele condiții de siguranță”

Vedeta spune că ea nu şi-a înscris copiii la o grădiniţă privată, cum ar putea crede mulţi, ci la una de stat din judeţul Ilfov. Ea spune că, din lipsă de bani, unitatea nu are un asistent medical sau un medic care să trieze copiii la intrare. Noi, părinţii “cumpărăm tot ceea ce trebuie să ne știm copiii în siguranță”, a mai explicat Mirela Vaida, potrivit gandul.ro.

“Eu copiii nu îi am la o grădiniță privată, ci la una de stat într-o comună din județul Ilfov, una renumită, o comună mare. Din lipsă de bani, că înțelegem că nu sunt bani niciodată, mai ales acum în pandemia asta care ne-a luat total pe nepregătite, noi nu avem un asistent medical sau un medic care să trieze copiii la intrare.

Vorbesc la nivel general: nu s-au primit nici măștile mult promise, nici tabletele mult promise, nu s-au primit nici măcar manualele care lipsesc la foarte multe clase, nu s-au realizat nici minimele condiții de siguranță.

Dacă noi, părinții, nu am fi conștienți că acolo trăiesc copiii noștri 3-4 ore pe zi, un an de zile și că acolo trebuie să fie un mediu în care lor să li se asigure nu doar educația, dar sănătatea în primul rând, nu s-ar fi făcut nimic. Noi, părinții, suntem cei care cumpărăm dezinfectanți, cumpărăm măști, cumpărăm prosoape de unică folosință, cumpărăm tot ceea ce trebuie să ne știm copiii în siguranță”, a declarat realizatoarea emisiunii Acces Direct.