Candidatul în alegerile prezidențiale Mircea Diaconu a avut duminică seară o ieșire virulentă împotriva președintelui Klaus Iohannis, pe care îl acuză fățiș de criza politică prin care trece în prezent România.

”Din păcate, criza în care se află lumea politică este urmare a prestației lui Iohannis, cerând, de ani de zile, ‘guvernul meu’. Se descalifică astfel. Dânsul trebuia să apară doar în momentul în care guvernul cădea. Să desemnezi un premier căruia i-ai promis acest lucru, este incalificabil”, a declarat Mircea Diaconu, în direct la România TV.

Mai mult decât atât, Diaconu a anunțat că are pregătite surprize pentru actualul președinte, dacă va avea ocazia unei confruntări directe în turul doi:

”Îmi doresc să am această șansă, dacă voi ajunge în turul doi. Prin gura mea, vor întreba cetățenii României. E foarte important să înțeleagă președintele cu ce se ocupă președintele. Se adună în mine întrebări, le păstrez pentru turul doi. O să le pun pe masă între noi doi, dacă va fi așa. Vor fi mai multe surprize, veți vedea atunci.

Aceasta ar fi schimbarea, un președinte apolitic, independent”, a mai spus Diaconu.