Mircea Badea a vorbit la despre rolul presei și obligația acesteia de a pune sub semnul întrebării chiar și comunicatele oficiale. Acesta a spus la Antena 3 că datoria presei este să pună întrebări, să pună la îndoială și dă ca exemplu ce s-a întâmplat în SUA în timpul administrației Bush și atacul din Irak.

„Când statul, indiferent ce înseamnă statul, că e vorba de procurori, că e vorba de SRI, că e vorba de președinte, când ți-a spus ceva, tu trebuie să încuvințezi întocmai și la timp. Presa de bine, constructivă, europeană, trebuie să fie o stenografă a comunicatelor oficiale, deci un copy paste de comunicate oficiale. Într-o lume normală, în niciun caz în această țară, presa are rolul de a pune întrebări, adică altfel nu ar fi nevoie de presă.

Datoria presei nu e să fie stenografa puterii, ci să pună întrebări, să pună la îndoială. Și unul dintre cele mai tari exemple în acest sens este ce s-a întâmplat în SUA, când s-a dus Administrația Bush peste Irak spunând că au arme de distrugere în masă. Aveau și tot felul de argumente și beneficiau de sprijinul presei. Zicea media de la New York Times, de la Washington Post, că e nenorocire, că trebuie să intre că nu se mai poate. A fost un deranj mondial la vremea aceea. Și erau doar unii, un ziar care spunea că ei nu văd nicio dovadă că ăla face arme nucleare. Evident că n-au găsit nimic, după cum bine știm. New York Times și-a cerut scuze cititorilor pentru felul în care a tratat subiectul și pentru faptul că a fost avocatul unui război, mulțumindu-se cu comunicate oficiale. În România, dacă-ți permiți să pui întrebări, ești cu rușii, ești cu corupții, toate clișeele astea”, a spus Mircea Badea.