Deschiderea celor două stații de metrou s-a decis numai după întâlnirea cu verificările angajaților Inspectoratului pentru Situații de Urgență. De mâine, (n.r vineri 31 martie), călătorii vor putea folosi acest nou tronson”, ne-a declarat minsitrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

Prin punerea în funcţiune a celor două staţii din cadrul Magistralei 4 de metrou, se realizează unul din obiectivele asumate prin Programul de Guvernare 2017 – 2020.

Secțiunea de metrou Laminorului – Străulești are în total o lungime 2,1 kilometri. Proiectul de investiții are două componente:

– extinderea rețelei cu cele două stații Laminorului și Străulești;

– realizarea unui Depou Intermodal și a Parcării Străulești.

Legătura dintre stațiile noi se realizează printr-un tunel pe fiecare fir de circulație. Lucrările pentru extinderea Magistralei 4 au început în anul 2013 și au costat 1.115 mil. lei, proiectul beneficiind de finanțare din fonduri POS-T și POIM.