Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a postat marți un mesaj cu privire la acuzațiile pe care i le aduce șeful de sindicat Metrorex, Ion Rădoi. Ministrul explică cifrele legate de evoluția financiară a companiei de transport în comun din București.

”Domnul Ion Rădoi, șeful de sindicat de la Metrorex, a ieșit în spațiul public spunând că dau „bombe”.

M-a acuzat că n-aș fi bine informat, așa că iată cifrele seci legate de cât de bine a evoluat financiar Metrorex în ultimii cinci ani.

Avem într-adevăr o bombă, dar e una cu ceas, domnule Rădoi.

Situația companiei, care gestionează metroul bucureștean, este foarte dificilă. Dacă acum 5 ani, compania acoperea circa 58% din cheltuieli din veniturile proprii, astăzi acest procent a scăzut la mai puțin de 30%.
Diferența este acoperită prin subvenție de la bugetul național, prin Ministerul Transporturilor.”, spune Cătălin Rădoi.

Ministrul Transporturilor: Subvenția a ajuns la 683 de milioane de lei

Cătălin Drulă a mai precizat că, în 2016, subvenția pentru Metrorex era de 297 milioane de lei, iar în 2020, aceasta a ajuns la 683 milioane de lei, în contextul pandemiei de coronavirus.

”În 2016, această subvenție era de 297 milioane de lei, iar anul trecut a ajuns la 683. Pentru 2021, suma cerută de Metrorex este de 1.040 mil (1,04 MILIARDE!) lei.

O sumă care nu poate fi acoperită de bugetul de stat, și care ar însemna aproximativ 17% din bugetul Transporturilor (partea națională, în afară investițiilor din fonduri europene).

Ca să fie limpede, aceștia sunt banii strânși din taxele și impozitele românilor din TOATĂ ȚARA. Și dacă merg la metroul bucureștean, nu merg către alte cheltuieli și investiții din țară.”, mai spune ministrul Transporturilor.

Corpul de Control al Ministerului Transporturilor va investiga negocierea

Cătălin Drulă a explicat cum s-a ajuns la această creștere și a menționat că Metrorex a negociat o creștere cu 18 procente a salariilor angajaților.

Ministrul Transporturilor a mai precizat că a semnat mandatul Corpului de Control pentru a investiga această negociere.

”Ce s-a întâmplat de s-a ajuns aici? Au crescut enorm cheltuielile salariale.

În condițiile în care anul trecut traficul de călători s-a prăbușit din cauza pandemiei, ducând la o scădere a veniturilor cu 126 milioane lei, în luna septembrie 2020 la Metrorex s-a negociat o creștere de 18% (!!!) a salariilor.

Dacă în 2016 cheltuielile cu personalul la Metrorex erau aproximativ 333 de milioane lei, în 2020 acestea au ajuns la 627 milioane lei, iar pentru 2021 sunt previzionate să crească până la 876 milioane lei. Adică aproape triplu!

Este complet inacceptabil și lipsit de solidaritate ca, în vreme ce milioane de români au avut de suferit financiar din cauza pandemiei, în timp ce ai pierderi enorme de venituri, să crești cheltuielile salariale de asemenea manieră.

Am semnat astăzi mandatul Corpului de Control pentru a investiga această renegociere a contractului colectiv de muncă.”, spune ministrul.

Șeful de la Transporturi: Îmi doresc ca toți românii să câștige cât mai bine

În finalul mesajului, ministrul Transporturilor a precizat că dorește ca toți românii să câștige cât mai bine și a subliniat ca are toată stima pentru angajații onești ai sistemului.

”Vreau să fiu bine înțeles. Îmi doresc ca toți românii să câștige cât mai bine și să ducă o pâine bună acasă. Respect și sunt un mare susținător al sistemului feroviar în general, și al metroului, în special.

Am toată stima pentru angajații onești ai acestui sistem, care își fac treaba cu cinste.

Problema este cu liderii de sindicat, precum vocalul domn Rădoi, care le-au vândut iluzii. Lideri care își dau aere de șefi de cartel și se comportă de parcă bugetul statului, strâns din taxele și impozitele tuturor românilor, este un sac fără fund.

Bugetul nu este un sac fără fund. Creșterile salariale, pe seama bugetului de stat, fără fundament în creșteri de venituri sau eficiență, nu sunt acceptabile.

După cum nu este corect ca România întreagă, care suferă de lipsă de investiții în infrastructură pe tot teritoriul ei, să le plătească an de an.”, a precizat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, pe pagina sa de Facebook.

 

Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea