Ministrul Transporturilor susține că anul 2020 va fi recordul în materie de sume investite în infrastructura rutieră şi feroviară, cu un buget de 8 miliarde de lei din fonduri europene nerambursabile şi contribuţie naţională.

Totodată, Cătălin Drulă a precizat că și-a dat seama de ce România nu are suficiente autostrăzi. De vină ar fi lupsa competenției și a profesionalismului, spune ministrul.

„Mă lămurisem (de ce nu avem autostrăzi în România, n.r.) înainte de a ajunge la minister. De opt de zile mă uit la acest domeniu şi am bine dimensiunea a ceea ce se întâmplă în domeniu. Lipseşte sau a lipsit foarte mult capacitatea instituţională, competenţa, profesionalismul, apoi natura în sine a domeniului.

Pentru un om politic nu prea e tentant să construiască pe termen lung. Oamenii nu mai au răbdare. Atunci e tentaţia de a promite marea cu sarea şi de a nu aşeza niciodată lucrurile pe baze solide. E nevoie de reformă, de profesionalism, de eficienţă. Nu toate proiectele care sunt în construcţie se termină în acest an.

Totdeauna, e un stoc de proiecte care merge în oglindă. Au fost ani de zile când nu am reuşit să absorbim fonduri europene, dar anul acesta îmi doresc să fie recordul în materie de sume investite în infrastructura rutieră şi feroviară. Vor fi 8 miliarde de lei”, a spus Drulă, la Tvr 1.

Ministrul Transporturilor anunță noi investiții

În acest context, ministrul de resort a menţionat că suma de 8 miliarde de lei este din fonduri europene nerambursabile plus contribuţia naţională şi că actualul Guvern nu se va atinge de aceşti bani pentru a face alte plăţi.

De asemenea, el a mai subliniat faptl că ”programul de guvernare are infrastructura în centru”. Astfel, acești bani vor merge atât pentru transportul rutier, adică autostrăzile nefinalizate, dar și pentru transportul feroviar.

„Banii sunt din fonduri europene nerambursabile plus contribuţia naţională, de 15%. Cel puţin în ultimii ani, niciun Guvern nu s-a atins de finanţarea aceasta, pe fonduri europene. Problema a fost că nu am reuşit să cheltuim banii de acolo. Acest Guvern nu se va atinge de aceşti bani. Şi-a propus investiţii undeva foarte sus în priorităţi.

Programul de guvernare are infrastructura în centru. Cele 8 miliarde se vor duce în proiecte pe feroviar şi rutier, proiecte care sunt în construcţie, precum ar fi Piteşti – Sibiu, Lotul 1, podul de la Brăila, Sebeş – Turda, Lotul 5 de la Piteşti – Sibiu, A0 Sud – autostrada de centură a Bucureştiului”, a susţinut oficialul.