„Au încheiat şi Contractul Colectiv de Muncă în cursul zilei de vineri (29 septembrie – n.r.), un contract de data asta mai favorabil companiei, în sensul că pentru eventuale puneri pe liber a unor angajaţi nu se vor mai plăti 18 salarii, ci în jur de opt salarii. S-au luat nişte măsuri care, cât de cât, sunt benefice pentru companie în momentul de faţă”, a precizat şeful de la Transporturi. În context, acesta s-a arătat nemulţumit de numărul mare de la angajaţi la TAROM, respectiv 2.000, afirmând că la numărul de aeronave aflate în prezent în flota operatorului naţional aerian, respectiv 23, nu se va putea obţine profit. „Eu sunt nemulţumit de numărul mare de angajaţi. Indiferent ce ar face TAROM, cu un număr de 2.000 de angajaţi nu poate să justifice cheltuielile. Fără o restructurare făcută foarte bine, pentru numărul de aeronave pe care îl are acum, 23, nu va putea să se închidă pe o cifră pozitivă. Ştiu că vor fi discuţii, ştiu că vor fi nemulţumiri în rândul oamenilor, dar este singura soluţie pentru a se redresa compania”, a explicat el.

Potrivit ministrului, la ora actuală se lucrează la un plan de restructurare a companiei, care va fi aplicat cât de curând. „Direcţia Comercială, împreună cu directorul economic, lucrează acum la planul de restructurare şi încercăm să îl aplicăm din acest an”, a dat asigurări Răzvan Cuc. Oficialul a reiterat faptul că pierderile înregistrate de TAROM nu provin din acest mandat, ci vin după mulţi ani de decizii catastrofale luate la nivelul Direcţiei Comerciale.

„Când vorbim despre TAROM, haideţi să ne uităm foarte bine la următorul aspect: pierderile de la TAROM nu sunt pierderi care sunt înregistrate în acest mandat. Pierderile vin din urmă, după decizii catastrofale la Direcţia Comercială. Am pierdut rute, precum Geneva, Dubai, au uitat să înlocuiască cele două Airbus-uri A310, TAROM a zburat în deficit din punct de vedere al numărului de aeronave. TAROM a avut un management privat – că am auzit aici că trebuie implementată ordonanţa 109. Păi, am avut ordonanţa 109 şi l-am avut pe Heinzmann la TAROM care a luat 14.000 de euro (salariul lunar – n. r.) şi a făcut ce la TAROM? Eu nu ştiu, că eu când am fost secretar de stat l-am demis. Pe mine nu m-a convins că şi-a îndeplinit indicatorii de performanţă. Eu lansez un apel către toţi. Suntem români, haideţi să ţinem cu TAROM-ul, să nu mai contestăm. Tot timpul sunt tot felul de poveşti legate de TAROM. TAROM a intrat într-un amplu proces de reorganizare”, a încheiat ministrul.
Agerpres