Adrian Oros, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a prezentat programul de guvernare în domeniu, menţionând printre priorităţi ferma de familie şi strategia de gestionare a apei.

„Prima prioritate este ferma de familie. Transformarea accelerată a acestor ferme mici, de subzistenţă, aproape 800.000 de ferme, în ferme comerciale, ferme în care o familie să poată trăi decent. Asta înseamnă că vom sprijini integrarea producţiei, vom face plată redistributivă a subvenţiei, astfel încât subvenţia pe hectar la aceste ferme să fie mai crescută.

De asemenea, vom avea pentru aceste ferme destinate instrumente de creditare şi garantare. În opinia noastră, fără ferma de familie va fi greu să mai existe viaţă rurală aşa cum am cunoscut-o şi cunoaştem”, a afirmat Oros în cadrul unei conferinţe de presă susţinute duminică.

„În următorul program naţional strategic vom finanţa activitatea cooperativelor”

O altă prioritate o reprezintă consolidarea micului producător şi comercializarea producţiei.

„Singura modalitate realistă e de a rezolva asocierea economică şi anume cooperative. În următorul program naţional strategic vom finanţa activitatea cooperativelor. (…) O altă prioritate este consolidarea mediului asociativ şi pentru acest lucru am făcut primul pas anul acesta, pentru prima dată, pot să participe la Bruxelles la întâlnirile mediului asociativ european şi asociaţii şi reprezentanţi ai asociaţiilor din România.

Apoi, trebuie să corectăm deficitul balanţei comerciale, astfel încât să trecem pe plus şi să încercăm să exportăm materie primă procesată şi să nu mai exportăm doar materie primă purtătoare de subvenţie. Ce vom face aici: vom investi în colectarea, depozitarea, stocarea şi procesarea produselor agro-alimentare. Avem alocaţi 430 de milioane de euro”, a mai declarat ministrul Agriculturii, potrivit Agerpres.

„O altă prioritate foarte importantă este această strategie de gestionare a apei”

El a adăugat că o altă problemă este dezvoltarea pieţelor locale.

„Vrem să încurajăm şi asocierea între fermieri, membri asociativi şi unităţile administrativ-teritoriale. Şi în toate judeţele unde am fost am dat exemplul de la Cluj, conceptul ‘Produs de Cluj’. Consiliile judeţene şi primăriile au obligaţia şi pot să participe la promovarea producătorilor locali”, a menţionat Adrian Oros.

Ministrul a evidenţiat, totodată, importanţa asigurării schimbului de generaţii în agricultură, a învăţământului profesional şi tehnic în domeniu, a agriculturii ecologice.

„O altă prioritate foarte importantă şi care anul acesta a ieşit mult în evidenţă este această strategie de gestionare a apei. Noi trebuie să schimbăm această paradigmă foarte repede în care dacă plouă şi avem un regim al precipitaţiilor foarte bun avem producţie, dacă nu plouă, n-avem producţie. (…) Această infrastructură care va deservi strategia de gestionare a apei va fi finanţată din Programul naţional de rezilienţă şi relansare economică, cu 6,5 miliarde de euro”, a indicat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.