"Există deja depusă o iniţiativă legislativă în Parlament privind monitorizarea pe mirosuri. Săptămâna aceasta ne vom întâlni cu Ministerul Sănătăţii, astfel încât, împreună cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, să putem să îmbunătăţim aceste amendamente aduse la legea mirosurilor, care este depusă ca iniţiativă legislativă la care şi eu sunt semnatar printre cei fruntaşi, astfel încât această problemă să fie rezolvată. Eu sper să fie votată în această sesiune, deci în săptămânile următoare", a declarat Gravrilescu, citează Agerpres. 

De asemenea, ministrul a arătat că se va constitui un grup de lucru din care vor face parte reprezentanţi ai Ministerului Mediului, ai Agenţiei Naţionale de Protecţie a Mediului, ai rafinăriilor din Ploieşti, ai Universităţii de Petrol şi Gaze Ploieşti, ai Administraţiei Naţionale de Meteorologie 'astfel încât tot ceea ce urmează să fie implementat pe monitorizarea mirosurilor să aibă o singură procedură care să fie implementată şi de celelalte rafinării'. 

Ministrul Mediului efectuează, luni, o vizită de lucru în judeţul Prahova în cadrul căreia sunt prevăzute întâlniri cu reprezentanţi ai rafinăriilor OMV Petrom, Lukoil şi Rompetrol, cu cei ai Unilever, cu reprezentanţii instituţiilor aflate în subordinea Ministerului Mediului şi inaugurarea staţiei de tratare mecano-biologică a deşeurilor din Ploieşti. 

Această iniţiativă legislativă defineşte disconfortul olfactiv ca fiind mirosul generat de o activitate care poate avea impact negativ asupra stării de sănătate a populaţiei şi a mediului în întregul său care se cuantifică pe diferite scale de mirosuri, conform standardelor în vigoare. Autorităţile administraţiei publice locale vor avea obligaţia să reglementeze, inclusiv prin interzicerea permanentă sau temporară, desfăşurarea activităţilor generatoare de mirosuri în zonele de locuit, recreere, odihnă, tratament şi agrement şi să controleze preventiv şi la sesizarea publicului activităţile care nu se supun reglementării din punct de vedere al protecţiei mediului.