"Ministerul pentru moment nu cere nimic. Suntem la începutul unei investigaţii care vizează un potenţial prejudiciu de amploare într-un caz complex. Este firesc, este prudent şi este în sensul apărării intereselor statului ca ministerul, alături de alte instituţii, să-şi rezerve dreptul ca, dacă la sfârşitul acestei investigaţii va exista un prejudiciu şi această investigaţie va arăta că noi am fost prejudiciaţi sau am suferit cumva, să putem să ne recuperăm aceste prejudicii. Ceea ce facem este doar ce se cade din punct de vedere prudenţial şi anume ne rezervăm dreptul de constituire ca parte civilă la începutul unui exerciţiu de investigare ca, dacă există cumva ceva de recuperat, şi noi să o putem face", a explicat ministrul.

El a arătat că, deocamdată, este o speculaţie să vorbim inclusiv despre existenţa unui prejudiciu. "Există o cercetare în curs şi noi am contribuit şi am colaborat cu toate organele de cercetare încă dinainte", a mai spus Grigorescu.

Întrebat dacă există riscul suspendării Memorandumului de înţelegere semnat de Guvernul României cu KazMunayGaz din 2013, ministrul a răspuns: "Riscuri există tot timpul. Noi separăm lucrurile cum este şi firesc. România este o ţară deschisă investiţiilor şi îşi tratează toţi investitorii nediscriminatoriu, iar Ministerul Energiei va continua acest lucru. Nu este prima dată când o companie importantă din sectorul energetic face obiectul unei investigaţii de amploare, cu potenţiale consecinţe extrem de complicate. Dar acest lucru nu a făcut ca România să devină mai puţin un mediu potrivit pentru investiţii şi pentru afaceri inclusiv în sectorul energetic. România este un stat de drept. Pe de altă parte, este normal ca şi noi să ne apărăm interesele noastre, cum sunt convins că şi investitorii o fac în egală măsură".

Grigorescu a anunţat miercuri seară, pe contul personal de Facebook, că Ministerul Energiei s-a constituit parte civilă în dosarul Rompetrol.

"Subiectul zilei este dosarul Rompetrol în care Ministerul Energiei s-a constituit în parte civilă. Sunt dovezi clare a moştenirii teribile pe care o are România în domeniul energetic", a scris Victor Grigorescu.

Marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, Grigorescu a precizat referitor la situaţia actuală de la Rompetrol că aceasta nu e un caz singular, menţionând, totodată, că 'vom mai vedea situaţii similare şi nu neapărat în energie'.

La începutul săptămânii, procurorii au pus sechestru pe bunurile mobile şi imobile ale KazMunayGas International NV, SC Oilfield Exploration Business Solutions SA şi SC Rompetrol Rafinare SA, în vederea recuperării sumelor de 1.724.168.825 lei, 290.786.616 dolari şi 34.941.924 de euro.

Potrivit DIICOT, 14 suspecţi au fost puşi sub acuzare pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, înşelăciune, delapidare, evaziune fiscală, spălare de bani, manipularea pieţei de capital prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare.

Procurorii susţin că, în cursul anului 1998, mai multe persoane au constituit un grup infracţional organizat transfrontalier care a avut drept scop desfăşurarea unor ample activităţi infracţionale în vederea inducerii în eroare a autorităţilor române cu ocazia încheierii şi derulării unor contracte de privatizare, folosirea şi/ sau însuşirea sumelor de bani ce erau destinate bugetului consolidat al statului, neevidenţierea în actele contabile ale societăţilor pe care le controlau a operaţiunilor comerciale efectuate şi a veniturilor realizate, spălarea sumelor de bani rezultaţi din activităţile infracţionale şi externalizarea fondurilor astfel obţinute din activităţile infracţionale.

La grupul infracţional astfel constituit au aderat ulterior sau l-au sprijinit şi alte persoane care, prin exercitarea cu rea-credinţă sau defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, au favorizat atingerea scopurilor pentru care a fost iniţiat şi constituit grupul infracţional, respectiv dispariţia creanţelor statului din evidenţa contabilităţii publice (creanţa Libia şi Turkmenistan), delapidarea sumelor de bani ce se cuveneau bugetului de stat ca urmare a activităţilor de prelucrare, respectiv vânzare a produselor finite şi a produselor derivate purtătoare de acciză, neplata cu rea-credinţă a obligaţiilor fiscale în întregime sau în parte prin nedeclararea veniturilor, ascunderea obiectului sau a sursei impozabile, stingerea datoriilor la bugetul de stat sub diferite forme, însuşirea, traficarea şi/sau folosirea în interesul personal al membrilor grupului infracţional sau al entităţilor juridice ce au făcut/ fac parte din grupul Rompetrol a acestor sume de bani, activitate ce a culminat cu iniţierea, promovarea şi adoptarea Ordonanţei de Urgenţă 118/2003 prin care obligaţiunile bugetare restante pe care SC Rompetrol Rafinare SA le înregistra la data de 30 septembrie 2003, în cuantum de 21.776.998.718.567 lei, aproximativ 603 milioane de dolari, au fost convertite în obligaţiuni subscrise de Ministerul Finanţelor Publice.

SURSA: Agerpres