Virgil Popescu, ministrul Energiei, a fost prezent în plenul de marţi al Camerei Deputaţilor, la “Ora Guvernului”.

“Termocentrala de la Mintia, ca şi Complexul Energetic Hunedoara, a fost jefuită”

Cu această ocazie, oficialul a declarat că Termocentrala de la Mintia a fost jefuită, la fel ca şi Complexul Energetic Hunedoara, care a plecat cu zero datorii în 2013, la formare, şi a ajuns la insolvenţă în 2019, cu datorii de 3 miliarde de lei.

Virgil Popescu a arătat cu degetul şi spre un “domn, ca să nu îi spun altfel, ministru de Finanţe din 2015 care nu a aprobat ajutorul de stat”, referindu-se la PSD-istul Eugen Teodorovici, ministru de Finanţe în perioada vizată.

“Termocentrala de la Mintia cred că ar trebui să fie o preocupare a noastră, a tuturor. (…) Termocentrala de la Mintia, ca şi Complexul Energetic Hunedoara, a fost jefuită. Da, a fost jefuită. Din 2013 s-a format Complexul Energetic Hunedoara. Zero datorii. 2019 insolvenţă, 3 miliarde de lei datorii. Oare unde s-au dus banii aceştia?

“Nu a vrut să dea drumul la bani, să semneze ordonanţa”

3 miliarde lei datorii. A intrat în insolvenţă. În 2013 s-a aprobat un studiu de fezabilitate de către AGA de la acea vreme în care s-a solicitat să se facă studiu pentru desulfurare şi instalaţia de şlam dens. Credeţi că s-a întâmplat ceva? Nimic. S-au complăcut toţi în această situaţie până la insolvenţă.

Când ajungi în insolvenţă datorită unui domn, ca să nu îi spun altfel, ministru de Finanţe din 2015 care nu a aprobat ajutorul de stat. Nu a vrut să dea drumul la bani, să semneze ordonanţa. Ajutor aprobat la acea vreme de salvare pentru cumpărarea certificatelor de CO², aşa cum am făcut noi la Oltenia şi l-am salvat.

Nu a vrut să îl aprobe în aprilie. L-a aprobat în iulie când certificatele de CO² se cumpărau până în 30 aprilie. Ştiţi ce înseamna asta? Înseamnă penalităţi de 100 de euro pe certificat. De asta a intrat în insolvenţă”, a declarat, marţi, Virgil Popescu, potrivit adevarul.ro.

“Am recomandat lichidatorului judiciar, că el decide, să nu vândă la fier vechi”

Ministrul Energiei a explicat că actualul Guvern are de gând să salveze Termocentrala de la Mintia şi locurile de muncă de acolo, dar şi pe cea de la Paroşeni, care este deja retehnologizată. Virgil Popescu a dat detalii şi despre ce va trebui să facă viitorul investitor cu Termocentrala de la Mintia, care nu va mai funcţiona pe cărbune.

“V-aţi bătut joc, domnilor, de Termocentrala de la Mintia şi de Complexul Energetic Hunedoara şi apoi plângem de milă? Da, vrem să salvăm Termocentrala de la Mintia, vrem să salvăm locurile de muncă de acolo şi pe cea de la Paroşeni, pentru că aceea este retehnologizată. Acolo nu mai există, acolo nu are probleme de mediu. Termocentrala de la Mintia nu are absolut avizaţie de mediu.

De aceea a fost oprită, pentru că riscam o cauză directă la CJUE. Era infringementul pornit. Deci instanţa românească a spus – da, poate funcţiona doar pe depunere, numai că directiva UE spune aşa – nicio o instalaţie mare de ardere nu poate funcţiona fără autorizaţie. Pe asta este infringement, să ştiţi. Asta s-a întâmplat cu Termocentrala de la Mintia. A fost pas cu pas distrusă, ca şi Complexul Energetic Hunedoara. Acuma vom salva.

Da, am recomandat lichidatorului judiciar, că el decide, să nu vândă la fier vechi şi obligatoriu cine o va cumpăra, investitorul care va veni, să pună în locul ei gaz natural sau orice altă formă de producere în bandă, dar nu cărbune, pentru a produce 800 de megawaţi acolo. Asta se va întâmpla”, a mai precizat Virgil Popescu.