Alertă în Liban, după ce un vehicul blindat a deschis focul asupra convoiului ministrului pe autostrada din zona Janzur, a scris pe Twitter consilierul media al Ministerului Sănătăţii, Amin al-Hashimi, adăugând că Bashagha a scăpat teafăr, transmit DPA, AFP şi Reuters.

Un agent a fost rănit, iar un agresor ucis

Un agent de securitate din convoiul ministrului a fost rănit, în timp ce unul dintre agresori a fost ucis şi alţi doi arestaţi, potrivit oficialului. Libia se confruntă cu tulburări de la răsturnarea lui Muammar al-Gaddafi în 2011. Are două administraţii principale concurente: una susţinută de ONU la Tripoli şi alta cu sediul în estul ţării, condusă de puternicul militar Khalifa Haftar.

Ţara a devenit un câmp de luptă în numele celor două forţe rivale şi mai multe puteri străine, între care Rusia şi Turcia, au fost antrenate în conflict. La începutul acestei luni, sub egida ONU, delegaţi din fracţiunile rivale din Libia au ales o administraţie interimară în încercarea de a unifica ţara devastată de război şi de a se pregăti pentru alegerile naţionale din decembrie.

Abdul-Hamid Mohammed Dbeibeh a fost ales prim-ministru interimar şi Mohammed Menfi în funcţia de şef al unui Consiliu prezidenţial format din trei membri. În calitate de ministru de interne, Bashagha s-a angajat să tempereze grupurile armate care deţin puterea pe teren în vestul Libiei după revolta din 2011 şi care se bucură adesea de statut oficial în cadrul ministerelor apărării şi de interne, scrie AFP.

Ministrul de interne libian, Fathi Bachagha, a scăpat duminică dintr-o tentativă de asasinat pe autostrada din apropierea capitalei Tripoli, transmit AFP şi Reuters. Coloana ministrului Bachagha a fost ţinta gloanţelor trase dintr-o maşină blindată.

„Escorta poliţiei care îl însoţea pe ministru a ripostat. Doi dintre atacatori au fost arestaţi, al treilea este în spital. Ministrul este bine”, potrivit unei surse din anturajul ministrului.