Ministrul de Interne, Marcel Vela, a ajuns ținta ironiilor și a atacurilor, după ultimele declarații legate de prevenirea răspândirii noului coronavirus, conform măsurilor ce vor fi adoptate pe timpul stării de alertă.

Și cunoscutul jurnalist Victor Ciutacu este unul dintre cei care au reacționat foarte acid la adresa lui Vela:

”Parcă ai băut apă după Cîțu”

”Marcele, de când te-a pus Werner să lași geaca la magazie, parcă ai băut (mă rog) apă după Cîțu.

Bre, ăla are de regulă fierbințeli, că nu-i face bine praful din metropola poluată, da’ matale păreai un soi de combinație beningă între popă și plutonier și parcă ai sărit din termenul de expirare.

Mâine-poimâine te văd naibii ridicându-i statuie (in)dispensabilului Raed și umblând preventiv cu Berbeceanu în lesă, să nu te atace pe nepregătite virusul ucigaș”, a scris Ciutacu pe Facebook.

Declarații surprinzătoare

În context, trebuie precizat că Marcel Vela a făcut marți mai multe declarații care pot fi catalogate cel puțin surprinzătoare.

”La toate gurile de metrou o sa avem și oameni de ordine. Puteți suna instant la 112 (dacă vedeți pe cineva în metrou fără mască – n.r.).

Dacă nu are mască și strănută poate avea dosar penal. A avut un comportament care s-a încadrat în zona penalului și a contribuit la răspândirea bolilor cu bună știință. Adică a și strănutat și n-a avut nici mască.

Noi nu intrăm în cazarmă, vom apăra cetățenii. Vom fi prezenți în stradă și vom avea și masuri coercitive pentru fiecare faptă. Am găsit formula parlamentară pentru a nu intra în conflict”, a afirmat Vela, intr-o discutie pe canalul de YouTube al lui George Buhnici.