Ministrul interimar al Muncii, Marius Budăi, a vorbit despre programul de guvernare al PNL. El spune că, fără să dorească să fie patetic, îl încearcă un sentiment de durere faţă de aceşti liberali. „Numele lor este austeritatea”, susţine Marius Budăi, care atrage atenţia că PNL se pregăteşte să taie salariile angajaţilor din sectorul public şi să anuleze voucherele de vacanţă.

„Vă rog să mă credeți că am un sentiment de durere și nu vreau să fiu patetic. Când am spus că numele acestor oameni e austeritatea, am fost contrazis de ei, dar iată că, astăzi, tot ei îmi confirmă că numele lor este austeritatea. Au strigat doi-trei ani că nu sunt bani, am sperat că au început, măcar în campanie electorală, să spună că vor da, dar acum, când trebuie să-și asume în scris că vor da, nu avem altceva decât măsuri de austeritate. PNL spune explicit că va modifica legea salarizării. Clar înseamnă tăierea salariilor angajaților din sectorul public.

Mai mult, o consecință inevitabilă a modificării legii salarizării anunțată în programul PNL este și anularea voucherele de vacanță. Bănuiesc că s-au consultat și cu mediul de afaceri din turism. Mai mult de atât. Dacă facem o analiză a ceea ce înseamnă modificarea legii salarizării, îmi vine în gând nu numai că taie din salariile angajaţilor din sectorul public, urmează şi anularea majorării de salarii prevăzute de legea dată de PSD”, a declarat ministrul pentru Antena 3.