Liviu Dragnea a anunţat că o remaniere guvernamentală va avea loc în cadrul unui Comitet Executiv Naţional, după Referendum, iar în spaţiul public au început deja să fie vehiculate numele miniştrilor care vor fi înlocuiţi.

În urmă cu câteva săptămâni Liviu Dragnea anunţa că o remaniere a miniştrilor din guvernul Viorica Dăncilă va avea loc la sfârşitul lunii septembrie-începutul lunii octombrie, dar ultimele evenimente din PSD au amânat dezbaterea acestei chestiunii. Preşedintele PSD a confirmat că remanierea va avea loc, iar România TV a intrat în posesia listei remaniabililor.

În fruntea acesteia se află unul dintre „pucişti”, Paul Stanescu, vice-prim ministru şi ministrul dezvoltării regionale, ceilalţi miniştri care urmează să fie schimbaţi fiind Tudorel Toader, ministrul Justitiei, Danut Andrusca, ministrul Economiei, Lucian Şova, ministrul Transporturilor, Ioana Bran, ministrul Tineretului şi Sportului, Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Anteprenoriat, Valentin Popa, ministrul Educatiei Nationale, Natalia Intontero, ministrul pentru Romanii de Pretutindeni.

SURSA: RTV