Instituţia a efecutat în perioada 23-27 decembrie un control la un sfert din bazele de deszăpezire (dintr-un total de 300 de baze), de pe drumurile naţionale şi a constatat deficienţe privind starea tehnică a utilajelor aflate în proprietatea firmelor de deszăpezire, diferenţe între cantităţile de material antiderapant  (sare şi nisip) aprovizionate, faţă de cele din programul aprobat pentru iarna 2012-2013, dar şi dferenţe între numărul utilajelor existente şi numărul utilajelor din programul aprobat.
“S-a constatat, de asemenea, că întregul program de deszăpezire este conceput pentru activităţi de întreţinere a drumurilor naţionale pe timp de iarnă, în condiţii meteo normale”, se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.
Astfel, pentru a putea interveni în cazul fenomenelor meteo extreme instituţia a demarat un program de achiziţie a unor utilaje de tip greu (autofreze).
“Urmare a acestor controale s-a dispus remedierea de urgenţă a deficienţelor constatate şi s-au luat toate măsurile pentru asigurarea activităţii de deszapezire în condiţii normale”, se precizează în sursa citată.
Totodată, Ministerul Transporturilor a solicitat, prin intermediul Ministerului Afacerilor Interne, autorităţilor locale (primării) curăţarea şi evacuarea zăpezii din interiorul localităţilor, aflată pe marginea drumurilor naţionale, pentru facilitarea activităţilor de deszăpezire ulterioare.

Descarcă aici Lista contractelor pentru întreţinerea drumurilor pe timp de iarnă 2012-2013, valoarea acestora şi numărul de utilaje.

În urmă cu o săptămână Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a publicat lista contractelor semnate pentru întreţinerea pe timp de iarnă 2012- 2013 şi valoarea acestora:

DirecŢia Regională de Drumuri si Poduri BUCURESTI
– SDN Bucuresti Nord: contract semnat cu SC Dimar SRL, în valoare de 3.714.915,30;
– SDN Bucuresti Sud: contract semnat cu asocierea SC Gecor SRL – SC Tel Drum SA, în valoare de 14.453.885,12 lei fără TVA;
– SDN Alexandria: contract semnat cu SC Tel Drum SA, în valoare de 8.875.181,35 lei fără TVA;
– SDN Târgoviste: contract semnat cu asocierea SC Dimar SRL – Compania Romprest Service SA – SC Antrepriza ConstrucŢii Montaj nr.4 Bucuresti SA, în valoare de 5.428.367,12 lei fără TVA;
– SDN Ploiesti: contract reziliat;
– SDN Buzău: contract semnat cu asocierea SC Mecan Construct SA – SC Via Carpatia Consult SRL – SC Gecor SRL, în valoare de 9.003.045,45 lei fără TVA;
– Autostrada A1, Bucuresti-Pitesti: contract semnat cu SC Trustul de Autostrăzi Drumuri si Poduri Arges SRL, în valoare de 11.129.995,44 lei fără TVA;
– Autostrada A2, Bucuresti-Lehliu: contract reziliat;
– Autostrada A3, Bucuresti-Ploiesti: contract semnat cu SC PA&CO International SRL, în valoare de 8.834.554,44 lei fără TVA.

DirecŢia Regională de Drumuri si Poduri CRAIOVA
– SDN Slatina: contract semnat cu asocierea SC Tel Drum SA – SC Alexcor Trading SRL, în valoare de 6.054.230,42 lei fără TVA;
– SDN Râmnicu Vâlcea: contract semnat cu asocierea SC Simarc SA, în valoare de
11.531.451,59 lei fără TVA;
– SDN Târgu Jiu: contract semnat cu SC Gecor SRL, în valoare de 8.020.799 lei fără TVA;
– SDN Tr. Severin: contract semnat cu SC Via Vita ConstrucŢii SRL, 2.200.000,00 lei fără TVA (trim IV 2012).

DirecŢia Regională de Drumuri si Poduri BRASOV
– SDN Brasov: contract semnat cu asocierea SC Vectra Service SRL – SC Euro Strada SRL – SC Consal SRL, în valoare de 11.226.206,48 lei fără TVA;
– SDN Tg. Mures: contract semnat cu SC Salubriserv SA Târgu Mures, în valoare de 10.521.138,82 lei fără TVA;
– SDN M.Ciuc: contract semnat cu asocierea SC Grup Arcons SA – SC Compania Romprest Service SA, în valoare de 11.631.963,24 lei fără TVA;
– SDN Sf. Gheorghe: contract semnat cu asocierea SC Grup Arcons SA – SC Compania Romprest Service SA, în valoare de 7.014.350,10;
– SDN Sibiu: contract semnat cu asocierea SC Vectra Service SRL – SC Contran SRL, valoare contract 3.700.000 fara TVA (durata cotract 73 de zile);

DirecŢia Regională de Drumuri si Poduri CLUJ
– Autostrada A3: contract semnat cu asocierea SC Pastrans SRL – SC Bimet SRL, în valoare de 3.872.052,06 lei fără TVA;
– SDN Cluj: contract semnat cu SC Diferit SRL, în valoare de 9.746.895,64 lei fără TVA;
– SDN Bistrita: contract semnat cu SC Selina SRL, în valoare de 6.989.054,58 lei fără TVA;
– SDN Oradea: contract semnat cu SC Selina SRL, în valoare de 9.483.866,86 lei fără TVA;
– SDN Alba: contract semnat cu Ritorsa Trans SRL, în valoare de 7.890.938,00 lei fără TVA.;
– SDN Satu Mare: contract semnat cu Ritorsa Trans SRL, în valoare de 4.485.883,77 lei fără TVA.

DirecŢia Regională de Drumuri si Poduri IASI
– SDN Câmpulung Moldovenesc: contract semnat cu SC Florconstruct SRL, în valoare de 4.965.414,28 lei fără TVA;
– SDN Piatra NeamŢ: contract semnat cu SC PA&CO International SRL, în valoare de 10.467.610,88 lei fără TVA;
– SDN Suceava: contract semnat cu SC Transporturi Auto SA, în valoare de 6.410.131,19 lei fără TVA;
– SDN Bacău – contract semnat cu asocierea SC Spedition UMB – SC Tehnostrade SRL, în valoare de 3.994.024,84 lei fără TVA;
– SDN Bârlad – contract semnat cu asocierea SC Spedition UMB – SC Tehnostrade SRL – Baldassini – Tognozzi – Pontelo Construczioni Generali SPA, în valoare de 3.250.117,10 lei fără TVA;
– SDN Botosani – contract semnat cu asocierea SC Spedition UMB – SC Tehnostrade SRL – Baldassini – Tognozzi – Pontelo Construczioni Generali SPA, în valoare de 4.111.201,74 lei fără TVA;
– SDN Focsani – contract semnat cu asocierea SC Spedition UMB – SC Tehnostrade SR, în valoare de 7.316.762,11 lei fără TVA;
– SDN GalaŢi – contract semnat cu asocierea SC Spedition UMB – SC Tehnostrade SRL – Baldassini – Tognozzi – Pontelo Construczioni Generali SPA, în valoare de 2.637.476,33 lei fără TVA;
– SDN Iasi – contract semnat cu asocierea SC Spedition UMB – SC Tehnostrade SRL, în valoare de 4.023.554,35 lei fără TVA;

DirecŢia Regională de Drumuri si Poduri CONSTANŢA

– SDN ConstanŢa: contract semnat cu SC Teloxim Con SRL, în valoare de 9.902.527,81 lei fără TVA;
– SDN Călărasi: contract semnat cu SC Delta ACM 93 SRL, în valoare de 5.788.075,41 lei fără TVA;
– SDN Slobozia: contract semnat cu SC Teloxim Con SRL, în valoare de 5.751.734,27 lei fără TVA;
– SDN Brăila: contract semnat cu SC Teloxim Con SRL, în valoare de 5.292.815,17 lei fără TVA;
– SDN Tulcea: contract semnat cu SC Teloxim Con SRL, în valoare de 6.510.217,31 lei fără TVA;
– Autostrada A2, Lehliu – Cernavodă: contract semnat cu SC Selina Constructii SRL, în valoare de 9.117.200,50;
– Autostrada A2+A4 (Cernavodă-ConstanŢa si Centura ConstanŢa): contract semnat cu asocierea Astaldi SPA – Max Boegl România, în valoare de 7.315.882,43 lei fără TVA .
DirecŢia Regională de Drumuri si Poduri TIMISOARA
– SDN Arad – contract subsecvent de servicii la Acordul Cadru din 2008 pentru întreŢinere multianuală vară-iarnă (pe perioada 20.10.2012 – 28.12.2012): contract semnat cu asocierea SC Pas Trans Company SRL – SC Construct Mod SRL – Magyar Kozut Kht, în valoare de 3.912.383,80 lei fără TVA;
– SDN Arad – contract servicii întreŢinere curentă iarnă 2012 – 2013 (pe perioada 29.12.2012 – 31.03.2013): contract semnat cu SC Selina SRL, în valoare de 6.585.446,38 lei fără TVA;
– SDN Caransebes – contract servicii întreŢinere curentă iarnă 2012 (pe perioada 19.11.2012 –
28.12.2012): contract semnat cu SC Office Construct SRL, în valoare de 2.254.200,04 lei fără TVA;
– SDN Caransebes – contract servicii întreŢinere curentă iarnă 2012 – 2013 (pt perioada 29.12.2012 – 31.03.2013): contract semnat cu SC Office Construct SRL, în valoare de 5.770.191,45 lei fără TVA;
– SDN Deva – contract subsecvent de servicii la Acordul Cadru din 2008 pentru întreŢinere multianuală vară-iarnă: contract semnat cu asocierea SC Pas Trans Company – SC Construct Mod SRL – Magyar Kozut KHT, contract subsecvent de servicii la Acordul Cadru din 2008 pentru întreŢinere multianuală vară-iarnă 7.194.430,90 lei fără TVA;
– SDN Orsova: contract semnat cu asocierea SC Corporate Management Solution SRL – SC XS Sud Company SRL, în valoare de 8.013.283,42 lei fără TVA;
– SDN Timisoara – contract reziliat, în derulare procedură de negociere;
– Autostrăzi – contract semnat cu asocierea CCCF Drumuri si Poduri Timisoara SRL – SC Gecor SRL, în valoare de 6.363.288 lei fără TVA.