Ministerul Sănătății a primit fonduri în valoare de peste 15,6 milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru înființarea Registrulului Naţional de Transplant, în cadrul căruia va fi elaborat şi aprobat Codul transplantului.

Miercuri, 18 septembrie, Ministerul Sănătății a declarat că fondurile primite de la Uniunea Europeană, în valore de 15,6 milioane de euro, vor fi alocate dezvoltării Registrului Naţional de Transplant, actualizarea ghidurilor şi protocoalelor din domeniu, dar şi sistematizarea şi simplificarea legislaţiei de transplant.

Proiectul ”Îmbunătăţirea procesului de reglementare în domeniul transplantului” care reprezintă unul din cele 7 proiecte depuse de către Ministerul Sănătăţii în cadrul (IP14/2019) “Sprijin pentru acţiuni de consolidare a capacităţii autorităţilor şi instituţiilor publice centrale, în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă (POCA)” a primit săptămâna aceasta aprobare pentru finanţare.

”Aprobarea finanţării proiectului reprezintă un pas important în coordonarea cu priorităţile strategice naţionale sectoriale de acţiune şi menţine crescută cointeresarea privind activitatea într-un domeniu de activitate medicală de interes naţional”, au declarat reprezentanții Ministerului Sănătății.

„În urma acestui proiect tot domeniul de transplant va fi reformat. Vor fi elaborate politici publice care să ducă la îmbunătăţirea activităţii de transplant, dar şi la asigurarea transparenţei în acest domeniu. Vom începe printr-o analiză care vizează restructurarea tuturor actelor normative care guvernează activitatea de transplant din România, astfel încât să eliminăm redundanţele legislative, elementele din legislaţie care nu mai au legătura cu situaţia existentă. Vom transpune în legislaţia noastră corect şi complet toate directivele europene şi vom reaşeza actele normative prin eliminarea elementelor care conţin contradicţii”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.

Registrul Naţional de Transplant are drept scop implementarea unui sistem informatic unic integrat de înregistrare şi colectare date cu caracter personal şi medical a potenţialilor donatori, a donatorilor în moarte cerebrală, a bolnavilor ce au ca indicaţie procedura de transplant, precum şi a celor care au beneficiat de o procedură de transplant, potrivit news.ro.

Pentru fiecare tip de activitate (testare, coordonare, transport, prelevare, transplant, evaluare post transplant, stocare) şi pentru fiecare tip de transplant (rinichi, ficat, cord, piele, cornee, os-tendon, pulmonar, pancreas, celule stem, celule reproducătoare umane), vor fi actualizate protocoalele şi ghidurile de practică medicală.

Proiectului va dura 36 de luni și va fi elaborat şi aprobat Codul transplantului.

Te-ar putea interesa și: