Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a explicat că această măsură ar fi menită să protejeze comunitățile în care trăim de răspândirea unor boli transmisibile.

Boli transmisibile grave care se pot răspândi extrem de ușor

Alexandru Rafila a explicat că există boli care se transmit și produc infecții grave, amenințătoare de viață.

„Există boli transmisibile grave care se pot răspândi în comunitate extrem de ușor, cum este rujeola, cu toate că este o boală prevenibilă prin vaccinare.

Există boli care se transmit și produc infecții grave, amenințătoare de viață cum este tuberculoza și sigur, o persoană care știe că este infectată, trebuie să înțeleagă că izolarea la domiciliu protejează persoanele cu care vine în contact, implicit comunitatea în care își desfășoară activitatea. Sigur că această izolare, tratamentul la domiciliu nu este nelimitat.

O boală ca rujeola evoluează o săptămână, maxim două, în majoritatea cazurilor, sunt și persoane care au nevoie de spitalizare, dar vorbim și de decese.

La tuberculoză, oamenii, după câteva săptămâni de tratament în spital, pot să continue tratamentul acasă și nu mai este contagioasă pentru cei cu care vine în contact. Lucrurile astea sunt cuantificabile și cred că nu sunt altceva decât niște măsuri care pot să protejeze comunitățile în care trăim de răspândirea unor boli transmisibile”, a transmis Alexandru Rafila.