În lunile de vară, pe perioada concediilor şi a muncilor agricole, sistemul se confruntă frecvent cu scăderi ale colectei, la centrele de transfuzii prezentându-se cu 20-25% mai puţini donatori faţă de media obişnuită. Pe de altă parte, tot în această perioadă, există o cerere mai mare din cauza numeroaselor accidente rutiere sau a operaţiilor planificate. Ca urmare, se creează un dezechilibru între cerere şi cantităţile disponibile.

În București, spre exemplu, există un deficit de colectă care se accentuează în perioada verii, având în vedere că cererea zilnică a unităților sanitare este de 700-800 componente sânge/zi, iar Centrul de transfuzii poate să asigure 500 componente/zi, sau chiar mai puțin, în perioada verii.

“Vreau să le mulțumesc tuturor celor care înțeleg importanța donării de sânge și care, prin gestul lor, ajută pacienții care au nevoie de sânge ca să supraviețuiască. Vreau să mulțumesc și celor 43 de donatori care au participat ieri la acțiunea organizată de Centrul de transfuzii București prin care a fost marcată Ziua Mondială a Donatorului. Tot în parcul Herastru îi așteptăm în weekend pe tineri, pentru a dona în cadrul acțiunii comune cu organizatorii festivalului Untold”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

 “Apreciez efortul depus de reprezentanții centrelor de transfuzii pentru atragerea de donatori prin campanii și acțiuni dedicate, dar cred că trebuie să facem mai mult. Conducerea Institutului Naţional de Hematologie trebuie să facă o analiză a situației centrelor de transfuzie și să analizeze posibilitatea de prelungire a programului de lucru sau de organizare a acestuia și pe perioada weekendului în orașele unde există centre universitare, acolo unde nevoia de sînge și produse din sânge este mai mare”, a mai spus ministrul Sănătății.