Cei doi s-au cunoscut în Ploiești, s-au iubit foarte mult, dar la un moment dat Gabriela s-a supărat foarte tare și a decis să pună capăt căsniciei. Nu a trecut foarte mult timp și cuplul s-a reunit. La doar câțiva ani de la divorț ei s-au mutat împreună într-un apartament de lux pe Șoseaua Nordului, iar acum, conform jurnaliștilor de la CanCan, Iulian Stanciu a cerut-o din nou în căsătorie pe fosta sa soție. Ea a spus da, iar acum se fac pregătirile pentru nuntă.

”Eu sunt un introvertit. Din ambiţie, însă, am exersat până am reuşit să-mi dezvolt competenţa de vânzare. Când am început primul business adevărat cu vânzarea de calculatoare, stăteam fără probleme faţă în faţă cu clientul şi eram capabil să-i aflu şi să-i înţeleg nevoile. Sau chiar să-i creez eu nevoi. Îi convingeam să mai cumpere şi o imprimantă pe lângă calculator. Habar nu aveam atunci, dar făceam cross-selling. Am învăţat disciplina banilor. Când am făcut firma, am avut un contabil care mi-a spus de la bun început: Banii firmei sunt banii firmei, banii tăi sunt banii tăi.

Eram foarte bun la cash flow. Din păcate, în România nu se prea pune accent pe asta. Nu profitul negativ te omoară, ci lipsa banilor în bancă. Poţi să ai un business foarte frumos gândit, dar care e greşit din punct de vedere cash flow. Pe mine această disciplină m-a ajutat în 2009, când a venit criza. Am calculat foarte bine lucrurile şi, în primele momente, când piaţa de IT a picat cu 50-60%, am ieşit la atac. Erau mulţi antreprenori cu bani băgaţi în stocuri, în creanţe neîncasate, au fost praf aceia… Au picat multe firme”, a povestit Iulian Stanciu despre cum a învățat să facă business.

Te-ar putea interesa și: