Patru din cinci locuințe din România nu au niciun fel de protecție și sunt expuse la riscuri, declară directorul general al PAID România, conform Agerpres.

Numărul poliţelor active de asigurare obligatorie a locuinţei (PAD) a crescut în decembrie 2019 cu 1,6%, ajungând la aproximativ 1,732 milioane, comparativ cu 1,705 milioane de poliţe PAD active la 31 decembrie 2018, conform statisticilor Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), societatea care emite acest tip de asigurări.

Fondul locativ, la nivel naţional, a crescut de la 8,97 la 9,03 milioane locuinţe (+0,6%), astfel gradul de acoperire prin poliţa PAD (poliţa de asigurare împotriva dezastrelor) a ajuns la 19,18% la nivel naţional, în uşoară creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (+0,19%). Din totalul locuinţelor asigurate prin poliţa PAD, trei sferturi dintre acestea se află în mediul urban.

„Avem în continuare peste 7 milioane de locuinţe neasigurate, adică 4 din 5 locuinţe nu au nicio protecţie, ceea ce este îngrijorător, având în vedere nivelul ridicat de expunere la riscuri catastrofale pe care îl are România. Vedem, spre exemplu, că mediul rural este foarte slab protejat prin asigurare, deşi riscuri precum inundaţiile şi alunecările de teren au o incidenţă ridicată în aceste zone”, a mai spus Radu.

Cele mai asigurate judeţe (în afară de Bucureşti – 38,91% şi Ilfov – 38,55%) sunt Braşov (34,8%), Timiş (29,4%) şi Sibiu (24,4%), la polul opus fiind Gorj, Botoşani şi Olt, toate cu un grad de acoperire de sub 8%.

Ce daune a plătit PAID în 2019

PAID România a plătit anul trecut daune în valoare de 5,35 milioane lei, cu 60% mai mult decât în anul precedent. Cele mai multe despăgubiri au fost achitate ca urmare a inundaţiilor naturale – 3,07 milioane lei pentru 654 dosare. Alunecările de teren au produs pagube în valoare de 1,36 milioane lei, din 87 dosare. Cutremurele de mici intensităţi au generat 334 dosare de daună.

„În contextul unei slabe acoperiri la nivel naţional, chiar şi fără să avem un eveniment major în 2019, iată că există daune provocate de riscurile asigurate de PAID România. Astfel mai bine de 1.000 de proprietari de locuinţe au înţeles că nu este nevoie de un dezastru naţional pentru a folosi poliţa PAD. Misiunea noastră este să ajungem la cât mai mulţi proprietari de locuinţe şi să îi ajutăm să fie mai puţin vulnerabili financiar în cazul producerii unor catastrofe naturale”, a precizat Nicoleta Radu, director general al PAID România, citată în comunicat.

Cele mai mari daune plătite au fost în Prahova (0,65 milioane lei), Buzău (0,48 milioane lei) şi Bistriţa-Năsăud (0,39 milioane lei).


Te-ar putea interesa și: