Medicii care se ocupă de pacienții bolnavi de COVID-19 primesc ajutoare. Aproape 2000 de studenți de la Medicină intră voluntar în linia întâi alături de cadrele medicale. Departamentul pentru Situații de Urgență spune că 720 de tineri au fost deja repartizați în spitale din 25 de județe.

Studenții, repartizați în diferite spitale

Autoritățile au anunțat că marți au fost semnate primele ordine de repartizare a studenților voluntari în diferite spitale din țară. Este vorba despre 720 de voluntari din totalul de 1.992 de studenți care s-au înscris până acum în cadrul programului. Primele ordine de repartizare a studenţilor voluntari care se vor alătura cadrelor medicale aflate în prima linie, responsabile în continuarea îngrijirilor medicale care se impun pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, au fost semnate marţi, anunţă Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

“Cu sprijinul Consiliului Naţional al Rectorilor şi al conducerii Universităţilor şi Facultăţilor de Medicină, în ultimele şase zile de la aprobarea noii ordonanţe s-au înscris, în mod voluntar, 1.992 de studenţi, dintre care 720 au fost repartizaţi deja, în primă etapă, în 25 de judeţe”, arată DSU, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Conform sursei citate, în perioada următoare vor fi semnate alte ordine de repartizare a studenţilor voluntari în mai multe unităţi sanitare din ţară. Repartizarea are loc după ce a intrat în vigoare OUG 197 privind unele măsuri în domeniul asistenţei medicale pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Situația la zi din România

Pandemia de coronavirus lovește crunt România. Până astăzi, 24 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 430.605 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).  304.188 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 7.753 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. În intervalul 23.11.2020 (10:00) – 24.11.2020 (10:00) au fost raportate 196 de decese.

Inquam Photos / Virgil Simonescu