Produse congelate, un adevărat pericol pentru viața oamenilor. Asta au descoperit autoritățile care au decis să ia măsuri extreme. Au dat amenzi de peste un million de lei pentru comercialiarea de produse congelate neconforme.

Inspectorii de la protecţia consumatorilor au aplicat amenzi în valoare de peste 1,7 milioane de lei unor operatori economici care comercializau produse congelate în condiţii neconforme, se arată într-un comunicat de presă al Autorităţii Naţionale de profil.

Potrivit sursei citate, în perioada 15 – 27 iulie 2019, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat o serie de controale referitoare la modul de respectare a prevederilor legale în ceea ce priveşte conformitatea, comercializarea şi modul de etichetare al produselor alimentare comercializate sub formă congelată.

Astfel, la nivel naţional, au fost controlaţi 798 de operatori economici, iar la circa două treimi dintre aceştia (64,5%) au fost constatate deficienţe.

Pe durata controalelor, a fost verificată o cantitate de peste 119,3 tone de produse alimentare congelate, din care mai mult de 34 tone (28,5%) nu se încadra în prevederile legale privind protecţia consumatorilor.

Ca urmare a deficienţelor constatate, au fost aplicate 596 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 264 de avertismente şi 332 de amenzi contravenţionale în valoare de 1.778.500 lei. De asemenea, s-a dispus oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a 1,93 de tone de produse alimentare congelate, în valoare de 30.722 lei, şi oprirea temporară de la comercializare a circa 20,8 tone de produse alimentare congelate, în valoare de 190.825 lei, până la remedierea neconformităţilor constatate.

Printre cele mai frecvente abateri întâlnite în timpul acţiunilor de control s-au aflat: comercializarea produselor alimentare congelate ce prezentau modificări organoleptice, comercializarea produselor alimentare congelate în ambalaje deteriorate, rupte, care nu asigurau etanşeitatea, nerespectarea condiţiilor la depozitarea a alimentelor congelate, precum şi lipsa afişării preţurilor sau afişarea acestora într-un loc greu vizibil/greu lizibil.

Conform datelor centralizate de către ANPC, în mai mult de jumătate (52%) dintre judeţe s-a constatat comercializarea de produse alimentare congelate în afara datei durabilităţii minimale stabilite de către producători, contrar prevederilor legale în vigoare, iar aproape un sfert (24%) din cantitatea controlată nu oferea consumatorilor informaţiile obligatorii, care să le permită alegerea sortimentului dorit (lipsa etichetelor cu elemente de identificare şi caracterizare, a traducerii în limba română a acestora sau prezenţa unor etichete greu lizibile, lipsa informaţiilor obligatorii, înscrierea eronată a datei durabilităţii minimale, lipsa înscrierii ţării de origine etc.).