„Militarizarea politicii şi noua cursă a înarmării sunt cele mai urgente probleme globale în momentul de faţă, iar prioritatea principală trebuie să fie stoparea acestora şi inversarea trendului conflictual” scrie Gorbaciov, care dă ca exemplu situaţia tensionată dintre NATO şi Rusia: „ambele facţiuni îşi desfăşoară trupe una în proximitatea celeilalte, ca şi cum ar fi pregătite de atac”. Fostul lider sovietic critică „liderii politici şi militari” care adoptă un discurs beligerent şi doctrine de apărare din ce în ce mai pronunţate, ceea ce ar conferi lumi o aparentă pregătire pentru un conflict major, scrie adevarul.ro.

„Astăzi, pericolul nuclear pare din nou real. Relaţiile dintre marile puteri s-au înrăutăţit continuu în ultimii ani. Susţinătorii cursei înarmării şi complexul militar-industrial îşi freacă mâinile (…) Scopul ar trebui să fie din nou pe prevenirea războaielor; în lumea modernă, războaiele trebuie incriminate, deoarece niciuna dintre problemele globale cu care ne confruntăm – sărăcia, mediul, migraţia, creşterea populaţiei sau lipsa de resurse – nu pot fi rezolvate prin război”.

Ultimul lider al Uniunii Sovietice a dat exemplu tratatele pe care URSS le-a semnat cu Statele Unite spre sfârşitul anilor ’80 care reduceau drastic capacităţile nucleare ale ambelor state, despre care Gorbaciov spune că au fost posibile datorită acceptării de către liderii mondiali a faptului că un război nuclear este inacceptabil Gorbaciov a cerut Consiliului de Securitate ONU să adopte o rezoluţie prin care să declare că un război nuclear este inacceptabil şi trebuie evitat în orice caz, şi susţine că iniţiativa pentru o astfel de măsură ar trebui să vină de la Donald Trump, respectiv Vladimir Putin, preşedinţii ţărilor care deţin peste 90% din focoasele nucleare la nivel mondial.

Astăzi, greutatea fricii şi stresul păstrării ei este simţită de milioane de oameni, iar principalele cauze sunt militarizarea, conflictele armate, cursa înarmării şi sabia lui Damocles pe care o reprezintă nuclearele. Acum este timpul pentru a decide şi acţiona” conclude fostul lider sovietic. Mihail Gorbaciov a fost ultimul Secretar General al Partidului Comunist precum şi ultimul preşedinte al Uniunii Sovietice, în perioada 1985-1991, înainte de dizolvarea uniunii; în 1990, el a primit Premiul Nobel pentru Pace pentru contribuţiile sale la terminarea Războiului Rece.

SURSA: adevarul.ro.