Dl. Mihai Daraban  a fost întâmpinat de Dr. Harald Mahrer, președintele WKO, și Dl. Karlheinz Kopf, secretar general al WKO. Totodată, la întrevedere au luat parte dl. Lazăr Comănescu, Consilier al Președintelui CCIR pe probleme externe, și dl. Christian Mandl, Șeful Departamentului de Coordonare Europeana (WKO).

În cadrul întrevederii au fost dezbătute aspecte care vizează menținerea și consolidarea relațiilor economice dintre cele două state, cu scopul de a stimula dialogul dintre companiile românești și cele austriece și de a pune bazele unor posibile proiecte economice.
”La nivelul camerelor de comerț, cooperarea se poate concretiza prin organizarea de misiuni economice, dar și de forumuri și seminarii, care să ofere cadrul potrivit pentru întâlniri de tip B2B. Eforturile noastre comune ar putea încuraja companiile românești să se implice în afaceri de tip joint-venture cu cele austriece și să acceseze sau să dezvolte afaceri în țări precum cele din zona Balcanilor de Vest sau cele membre ale Parteneriatului Estic. Implicarea camerelor de comerț din cele două țări în proiecte economice de anvergură va aduce valoare adăugată și va ajuta părțile interesate să își realizeze obiectivele într-un mod mai eficient”, a declarat dl. Mihai Daraban.

În contextul preluării de către România a Președinției Consiliului European, președintele CCIR a amintit rolul Camerei de Comerț și Industrie a României de a promova implementarea unor coridoare paneuropene de infrastructură, cu impact semnificativ asupra dezvoltării economice regionale.

„Un coridor de transport de interes comun, atât pentru România, cât și pentru Austria, este coridorul IV (Rin-Dunăre) care începe în Dresda, trece prin Austria, Slovacia, Ungaria, România și se termină în Turcia. În acest sens, dorim să subliniem necesitatea revitalizării strategiei UE pentru zona Dunării în funcție de nevoile economice actuale. De asemenea, implementarea cu succes a conductei BRUA, unul dintre proiectele de interes comun pentru Comisia Europeană, va contribui la atingerea uneia dintre prioritățile Uniunii Europene referitoare la securitatea energetică, prin diversificarea căilor de export de energie și reducerea dependenței de gazul rusesc”, a adăugat dl. Mihai Daraban.