Mărturisirile actorului au fost făcute sâmbătă seară, în cadrul emisiunii IUmor. Se pare că acesta a fost infectat cu noul coronavirus la înmormântarea bunicului său, care a avut loc pe 13 martie.

Totodată, Mihai Bendeac le-a explicat colegilor săi cum a reușit să ia virusul, dar și ce simptome a avut.

„Aveam dureri puternice musculare, o stare de oboseală și nu mai aveam absolut deloc gust și miros. Maică-mea și taică-miu au avut aceleași simptome”, a mărturisit Mihai Bendeac.

Cine l-a infectat?

Potrivit declarațiilor sale, virusul ucigaș ar fi fost luat fie de la un preot, fie de la alți slujitori ai Bisericii, deoarece aceștia au rezultat pozitiv la testele efectuate ulterior.

Până în prezent, actorul a ținut totul secret, iar sâmbătă a fost prima oară când Mihai Bendeac a vorbit despre această experiență.