Mihaela Rădulescu s-a măritat la vârsta de 18 ani şi jumătate cu Bogdan Rădulescu, un fost coleg de la Institutul de Educaţie Fizică şi Sport. Relația dintre cei doi nu a rezistat însă îndrăgita prezentatoare a păstrat numele Rădulescu.

Al doilea mariaj a fost cu Ştefan Banică Jr, oficializat în 1997. Cel de-al treilea a fost cu omul de afaceri Elan Schwartzenberg, cu care vedeta are și un băiat.

Mihaela Rădulescu, despre căsniciile ei eșuate

Prezentatoarea a explicat într-un interviu de ce căsniciile sale nu au funcționat și de ce a divorțat de trei ori.

„Pot să dau vina, în ordine, pe muncă, pe mine, pe ei. Și tot nu vom ști adevărul. Dar știu că am învățat din toate și de la toți câte ceva bun”, a declarat Mihaela Rădulescu într-un interviu pentru viva.ro

„Privind la rece, o singură căsnicie m-a facut să mă autoanalizez – ultima, cea cu tatăl copilului meu. Puteam să las mai mult de la mine, puteam mai mult, în general. În primul rând, de dragul puiului nostru. Dar, așa a fost să fie și nu pot decât să-i mulțumesc cerului că am făcut și crescut un copil grozav cu cel mai bun tată din lume pentru puiul nostru”, a adăugat aceasta.

Prezentatoarea a recunoscut și care este cea mai frumoasă declarație de dragoste pe care a primit-o.

„Trăiesc din mânuit cuvinte, scrise sau vorbite, dar complimentele care mă duc departe sunt alea din ochi, fără niciun cuvânt, terminate într-o atingere sau într-un sărut. Există priviri mai bogate și mai încărcate decât toate paginile lumii. Sunt privirile care electrocutează și pe care scrie deep trouble”, a spus aceasta pentru sursa menționată.

Cel mai mare regret

De asemenea, vedeta ar fi încercat de mai multe ori să rămână însărcinată, însă fără rezultat. Trebuie menționat și că la un moment dat s-a gândit chiar să adopte un copil.

„De multe ori, dar nu s-a potrivit. Nici să fac un copil, nici să-l adopt, am încercat ambele variante. Rămân, pentru moment, la unul şi bun. Aş fi făcut mai mulți copii şi ceva mai devreme, în loc să fi fost atât de preocupată de muncă şi de succesul profesional. Sunt bune şi alea, nu zic nu, dar îmi place să fiu mamă şi simt că n-aş fi dat greş cu încă vreo doi, trei copii”, a transmis Mihaela Rădulescu, conform libertatea.ro