Goerges (30 ani, 18 WTA), cap de serie numărul 16, a renunţat să mai joace după două ore şi 35 de minute, din cauza unei accidentări la inghinali. Germanca a primit îngrijiri medicale la 4-3, 0-30 în decisiv, revenind de la vestiare cu un bandaj la coapsă, a pierdut cele două puncte jucate pe serviciul său şi ghemul, arătând dificultăţi la deplasare, după care a abandonat.

Buzărnescu (31 ani, 29 WTA) a dominat primul set, în care a condus cu 3-1, a fost egalată, 3-3, iar apoi s-a desprins la 5-3, încheind cu 6-4. Goerges a controlat actul al doilea, a avut 4-0, Buzărnescu s-a apropiat la 4-2, dar germanca a câştigat cu 6-3. În decisiv, Goerges a condus cu 2-0 şi 3-1, Buzărnescu a revenit şi a egalat, dar apoi şi-a pierdut serviciul (3-4), revenind cu un break pe fondul accidentării adversarei (4-4).

Goerges o învinsese pe Buzărnescu în ambele meciuri jucate la senioare, în 2009 la Bucureşti (ITF, 100.000 dolari), şi în 2018 în optimi la Doha. Buzărnescu avea totuşi o victorie în meciurile directe, în 2005, la turneul de junioare de la Casablanca.

Buzărnescu şi-a asigurat un cec de 29.866 euro şi 105 puncte WTA, iar în optimi o va întâlni pe japoneza Naomi Osaka (21 ani), numărul unu mondial, care a eliminat-o joi pe Dominika Cibulkova (Slovacia), cu 6-3, 6-3. Buzărnescu şi Osaka s-au întâlnit o singură dată, anul trecut, în sferturi la Nottingham, nipona impunându-se cu 6-4, 6-1. ș